Concert pascal
MOPAN Suceava

Social democrații suceveni au obiecțiuni serioase în legătură cu  Hotărârea de Consiliu Județean privind cesionarea unor contracte de delegare a gestiunii serviciului public de transport persoane către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport „Metropolitan Suceava”, care a fost aprobată în ședința de joi. Departamentul de comunicare al PSD Suceava explică despre ce este vorba:

”Joi, 8.12.2022, printr-un  proiect de Hotărâre de Consiliu Județean s-a supus aprobării cesionarea unor contracte de delegare a gestiunii serviciului public de transport persoane prin curse regulate în județul Suceava, către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport „Metropolitan Suceava”, la solicitarea acesteia.

Astfel, prin Hotărârea Consiliului Judetean Suceava nr. 165/2020 s-a aprobat Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport judetean de persoane prin curse regulate, in judetul Suceava, în baza prevederilor Legii 92 din 10 aprilie 2007 a serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale. Acest act normativ stabilește cadrul juridic și instituțional unitar, obiectivele, competențele, atribuțiile și instrumentele specifice necesare înființării, organizării, autorizării, gestionării, finanțării, exploatării, monitorizării și controlului funcționării serviciilor publice de transport în comune, orașe, municipii, județe, asociații de dezvoltare intercomunitară și alte forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale. Drept urmarea asta înseamnă că orice chestiune juridică legată  de aceste contracte se realizează conform acestei legi. Ori în ședința de ieri, conducerea Consiliului Judetean Suceava a subliniat că hotărârea este legală pentru că se aplică prevederile Codului Civil referitoare la cesiune ceea ce, din punct de vedere juridic, este complet greşit. Dacă ar fi așa am putea cesiona părți din contracte către asociații de dezvoltare comunitară din orice județ al țării.

În aceasta speţă s-a sesizat consilierul judeţean PSD Cristian Macsim, care a demonstrat nelegalitatea hotărârei în cauză, arătând că în conformitatea cu actul normativ mai sus amintit sunt doar 3 motive pentru care se pot cesiona  contractele de delegare a gestiunii. Conform legii „contractele de delegare a gestiunii pot fi cesionate sau novate numai în cazul în care operatorul se divizează, fuzionează ori înființează o filială, în limitele/condițiile stabilite de Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 și de cele ale cadrului legislativ din domeniul achizițiilor publice și cu aprobarea autorităților deliberative ale autorităților administrației publice locale.” Iar în acest caz, cele trei situaţii nu există, în consecinţă proiectul de Hotărâre aprobat ieri este complet nelegal.

Totodată, sublinem faptul că până în acest moment, CJ Suceava nu a reuşit să atribuie contractele de delegare a gestiunii serviciului de transport, deşi prin HCJ 255 din 28.10.2022 s-a aprobat documentația de atribuire a Contractelor de Delegare a gestiunii serviciului public de transport persoane prin curse regulate în județul Suceava, prin care s-au aprobat criteriile de calificare și selecție precum și criteriile de atribuire ale contractelor. Conform acestor criterii anul viitor, când  se va  organiza procedura de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii, transportatorii care au făcut eforturi și  si-au achiziționat autovehicule de transport persoane din anii 2020 si 2021, vor pierde 4 puncte la evaluarea aferentă.

Cu toate acestea, până astăzi procedura de atribuire a contractelor nu a fost afișată pe SICAP  și nu există nicio posibilitate ca acestea să fie atribuite în acest an. Iar asta se întâmplă în condiţiile în care Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători, stabilesc ca dată finală de atribuire 31.12.2022. Având în vedere cele menţionate mai sus, consilierul judeţean PSD Cristian Macsin a cerut public în ședință ca Prefectul Județului Suceava, în baza atribuțiilor prevăzute la art. 255 Cod Administrativ, să efectueze cu seriozitate controlul de legalitate a acestei HCJ şi să informeze plenul CJ”.

Departamentul de Comunicare al PSD Suceava

Social democrații contestă Hotărârea de Consiliu Județean privind cesionarea unor contracte de delegare a gestiunii serviciului public de transport persoane către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport „Metropolitan Suceava”, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava