Concert pascal
MOPAN Suceava

Sâmbătă seară polițiștii de siguranță publică din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către o femeie de 43 ani, domiciliată în comuna Gălănești, cu privire la faptul a fost agresată de către soțul său.

Cu ocazia intervenției la eveniment apelanta a fost identificată la imobilul de domiciliu din comuna Gălănești unde locuiește împreună cu soțul său de 44 ani. Din cercetări, s-a stabilit faptul că în data de 13 noiembrie, în jurul orelor 21.00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor neînțelegeri între soți, bărbatul a provocat un conflict la imobilul de domiciliu și a agresat-o pe soția sa. Victima nu prezenta leziuni vizibile de violență, nu a solicitat acordarea de îngrijiri medicale însă a declarat faptul că va solicita emiterea unui certificat medico-legal pe care îl va anexa la dosarul cauzei.

Din verificări a reieșit faptul că bărbatul nu este la prima abatere de acest fel, în data de 12.11.2021, cel din urmă a mai provocat scandal la domiciliu și a agresat-o pe soția sa, însă aceasta nu a solicitat emiterea unui ordin de protecție.

La 13.11.2021 a fost întocmit un alt formular de evaluare  a riscului din care a reieșit faptul că se impune emiterea unui ordin provizoriu de protecție împotriva bărbatului de 44 de ani.

În cauză a fost emis ordin de protecție provizoriu, valabil din data de 13.11.2021 până la data de 18.11.2021.

De asemenea, a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de ”violență în familie”, cauza urmând a fi soluționată procedural.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava