Concert pascal
MOPAN Suceava

CS Universitatea Suceava şi-a îndeplinit obiectivul imediat înainte de returul din optimile Challenge Cup şi a învins în etapa a XV-a a Ligii Naţionale de handbal masculin pe terenul celor de la CSM Ploieşti. Victoria nu a fost deloc facilă şi a fost conturată în repriza secundă, gazdele conducând după primele 30 de minute de joc.
În prima parte a meciului avantajul pe tabela de marcaj a alternat de o parte şi de alta, pe rând CSM Ploieşti şi CSU fiind la cârma jocului. La pauză gazdele aveau un gol avans şi totul se rezuma la repriza a doua.
Ploieştenii au mai condus o singură dată, 17-16 în minutul 37, pentru ca apoi la conducerea ostilităţilor să treacă universitarii suceveni. Mitrea a egalat pentru ca apoi tot el să-i aducă pe oaspeţi în avantaj. Sucevenii au avut în faţa adversarilor un sau două goluri tot timpul până în minutul 53 când s-au distanţat la trei goluri. Din acest moment handbaliştii ploieşteni s-au „dezumflat” şi la final CSU Suceava s-a impus cu 29-24.
Victoria oferă un moral bun înaintea disputei cu SPE Strovolos de la Nicosia, sâmbătă 23 februarie. Faţă de ultimul oficial, cel cu gruparea cipriotă, diferenţa a fost făcută de portari care au prins o formă mai bună, de jocul bun pe contraatac şi de ce nu, de revenirea lui Cântec care a şi înscris de două ori. În campionat după disputa cu CSM Ploieşti pentru suceveni urmează două partide de importanţă deosebită, cu vicecampioana României Ştiinţa Bacău şi apoi cu formaţia clasată pe locul III în sezonul precedent, HC Odorhei. Ambele întâlniri vor avea loc în sala LPS Suceava.
CSU Suceava: Şelaru, Stănescu – Chiruţ (4), Mitrea (4), Acatrinei (5), Cântec (2), Roşu (3), Dumitraş (1), Gavriloaia (6), Bursuc (2), Amihăesi (1), Şoldănescu (1).
Într-un meci din etapa a XV-a a Ligii Naţionale de handbal masculin viitoarele adversare ale echipei universitare sucevene s-au întâlnit faţă în faţă, Ştiinţa Bacău impunându-se în disputa cu HC Odorhei cu 33-28.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava