MOPAN Suceava

Bugetul Fălticenilor pe 2014 este estimat la aproximativ 70 de milioane de lei şi a fost aprobat cu unanimitate de voturi, în şedinţa de joi, 30 ianuarie, a Consiliului Local. Pentru investiţii sînt prevăzute 8,2 milioane de lei, cea mai mare sumă alocată în ultimii patru ani. În ceea ce priveşte investiţiile, cele mai importante alocări bugetare vizează următoarele capitole: Învăţământ – 2.128.000 lei, Cultură (Muzee şi Casa de Cultură) – 740.000 lei, Transporturi (reabilitare străzi, poduri, etc) – 2.980.000 lei, Sănătate – 500.000 lei (la acest capitol se vor adauga fondurile care vor fi alocate de la Ministerul Sănătăţii pentru continuarea lucrărilor la noul spital), Cofinanţarea proiectelor europene – 750.000 lei, Sport – 200.000 lei, Evenimente culturale – 400.000, Consultanţă, studii, proiecte, expertiză pentru viitoare proiecte europene – 500.000 lei, Culte – 380.000 lei. Au mai fost alocate fonduri pentru lucrări de utilitate publică şi pentru capitolul ordine şi siguranţă publică. Fondul de rezervă constituit la bugetul local este de 2.000.000 de lei. „Este un an bun pentru Municipiul Fălticeni. Avem de acoperit cheltuieli importante la secţiunea de funcţionare însă înregistrăm şi un procent record, de 12%, pentru investiţii. Practic alocarea financiară pentru investiţii în anul 2014 s-a dublat faţă de anul 2010. Avem prevederi record pe toate secţiunile bugetare, ceea ce denotă că ne facem cum trebuie treaba în ceea ce priveşte colectarea veniturilor. Le mulţumesc colegilor din primărie care gestionează banul public dar şi contribuabililor pentru că au făcut eforturi să-şi achite obligaţiile fiscale şi astfel am ajuns în situaţia în care putem face mai multe lucruri necesare în oraş. În acelaşi timp mulţumesc şi conducerii judeţului pentru sprijinul pe care sunt sigur că îl vom primi şi în continuare pentru a duce la bun sfârşit proiectele pe care le derulăm în Fălticeni”, a declarat primarul de Fălticeni, Gheorghe Cătălin Coman.

Nechifor: „Fălticeniul are nevoie mai mult decât alte localităţi de un impuls pentru dezvoltare”

La rândul său şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor, a remarcat interesul municipalităţii pentru dezvoltare arătând că suma alocată investiţiilor este una consistentă. „Este impresionant, în condiţiile în care România nu are încă o creştere economică foarte mare, să aveţi o componentă atât de mare pentru dezvoltare. Sunt convins că toate proiectele care au trecut astăzi prin votul dumneavoastră sunt prioritare, aşa cum convins că mai sunt multe alte lucruri de făcut în viitor. Întotdeauna când avem posibilitatea, atât eu cât şi colegii mei ajutăm Fălticeniul, şi cred că asta s-a simţit, pentru că Fălticeniul are nevoie mai mult decât alte localităţi de un impuls pentru dezvoltare. Este un oraş cu mulţi locuitori, care a trecut printr-o recesiune economică şi industrială importantă, dar este şi un oraş care îşi păstrează componenta culturală, componenta umană, la un nivel foarte ridicat”, a declarat Nechifor.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava