Concert pascal
MOPAN Suceava

Polițiștii suceveni au aplicat nu mai puțin de 250 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor anti-Covid. În perioada sărbătorilor de la începutul acestui an, respectiv între 4 și  9 ianuarie, Poliția Suceava a intensificat activitățile de verificare a modului de respectare a interdicțiilor impuse în condițiile stării de alertă. La controale au participat și jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Direcției de Sănătate Publică, ai Direcţiei Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă. „Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat şi au vizat, în special, zonele aglomerate, unitățile de cazare și unitățile turistice, restaurante, pensiuni dar şi mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19”, se arată într-un comunicat al Poliției Suceava. Astfel, în perioada respectivă, polițiștii suceveni au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2. În total au fost verificate 308 societăți comerciale şi peste 100 de mijloace de transport, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 251 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 61.450 lei.

Totodată, au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse 7728 de persoane.

„Au fost intensificate instruirile cu administratorii de unități turistice și hoteliere, fiind prezentat cadrul legal dar și sancționator în cazul nerespectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2. Reprezentanții tuturor unităților turistice și de cazare, precum și ai restaurantelor au fost instruiți cu privire la interdicția de organizare a evenimentelor private. Urmare a acțiunilor preventive desfășurate nu au fost înregistrate evenimente deosebite, cazurile de încălcare alegii fiind izolate. Au fost identificate și situații de încălcare a legii, polițiștii aplicând sancțiuni contravenționale și reinstruind cetățenii cu privire la necesitatea respectării normelor de protecție Covid19”, se mai spune în comunicatul Poliției.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava