Concert pascal
MOPAN Suceava

În perioada 14-15 mai 2016, ASOCIAŢIA CHINOLOGICĂ A JUDEŢULUI SUCEAVA, în parteneriat cu SHOPPING CITY SUCEAVA a organizat un amplu eveniment chinologic sub denumirea generică de BUCOVINA DOG SHOW 2016. Pe parcursul celor două zile, peste 30.000 de vizitatori au putut admira sute de câini de rasă, din țară și de peste hotare, într-un spectacol fascinant, care a reprezentat o premieră nu doar la nivel de județ, dar și pentru zona Moldovei.

Cea de-a VIII-a ediţie a “Bucovina Dog Show” a reunit două expoziţii internaţionale de tip C.A.C.I.B, în cele două zile de concurs fiind înscrişi peste 550 de câini, din 65 de rase, precum şi peste 200 de proprietari şi canise la competiţia arbitrată de un juriu internaţional. Vizitatorii au putut admira câini de rasă de o diversitate uimitoare, care au surprins prin frumusețe și aptitudini: de la Coban Copegi (Ciobănesc turcesc), Komondor (Ciobănesc maghiar), American Toy Terrier, Ogar afgan, Chihuahua, Copoi slovac, la exemplare de talie mare, precum: Ciobănescul Caucazian, Ciobănescul de Bucovina, Terrier negru rusesc – prezent pentru prima oară la competiţiile organizate la Suceava, ori Ciobănesc Românesc Corb.

Duminică după-amiază a avut loc cel mai important moment al celor două expoziţii internaţionale, atunci fiind desemnat „Supreme Best în Show”, dintre câştigătorii secţiunilor precedente. Marele premiu al “Bucovina Dog Show 2016” – titlul de „Supreme Best in Show” – a revenit unui Ciobănesc Caucazian aflat în proprietatea lui Cristian Morcov, din Botoşani.

Acesta a câştigat şi concursul „Best in Show” din prima a zi competiţională – 14 mai 2016, fiind multiplu câştigător în expoziţii chinologice şi deţinând inclusiv titlul de campion de club în Serbia.

În prima zi de concurs a mai fost atribuit şi titlul de „Best junior in show” unui Bulldog francez aflat în proprietatea lui Laszlo Istvan, din Oradea.

Duminică, 15 mai, titlul de „Best junior in show” a revenit unui Samoyed deţinut de Galina Vasiliy, din Cernăuţi (Ucraina), în vreme ce titlul de „Best in show” a fost obţinut de un Ciobănesc Românesc Carpatin, Opal de Transilvania, aflat în proprietatea lui Adrian Deak, din Bistriţa.

Pe parcursul celor doua zile de eveniment, spectatorii au fost martori ai unui spectacol chinologic de înaltă ținută, la care a contribuit prezența a numeroase canise profesioniste din România și din străinătate și a unor arbitri chinologi profesioniști.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava