Concert pascal
MOPAN Suceava

Primarul municipiului Rădăuți, Nistor Tătar, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Armatei Române pe care îl redăm integral:

”25 Octombrie constituie amintirea unei zile de împlinire naţională, ziua când Armata Română şi-a îndeplinit menirea firească. Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, a rămas întipărită în sufletele românilor ca zi de cinstire pentru eroismul si jertfele prin care, de-a lungul vremii, oştirea noastră le-a înfăptuit, îndeplinindu-și misiunea nobilă de a apăra unitatea naţională şi integritatea teritorială a statului român.

Este zi de sărbatoare pentru toţi cei care poartă uniforma armatei României, ei sunt sărbătoriţii zilei, iar noi, ceilalţi, celebrăm instituţia care ne apără graniţele şi care onorează angajamentele ţării noastre în teatrele de operaţiuni externe. Armata română s-a dovedit la înălţime în cadrul forţelor NATO, iar ostaşii români şi-au făcut datoria până la jertfa supremă. Cinste lor! Independenţa, integritatea şi suveranitatea ţării au fost ţelurile pentru care înaintaşii noştri au trecut la arme, iar faptele lor ne-au construit istoria de care suntem atât de mândri. Cu precădere, astăzi avem datoria să ne înclinăm în faţa sacrificiilor şi faptelor lor şi să le aducem un pios omagiu peste timp.

Totodată, permiteţi-mi să mă înclin în faţa veteranilor rădăuțeni şi a cadrelor militare în rezervă şi în retragere, a tuturor celor care au slujit brava Armată Română. Îmi exprim speranţa că vom găsi cu toţii puterea de a învăţa din adevăratele lecții de curaj, demnitate și patriotism pe care ni le oferiţi cu generozitate.

În numele Primăriei municipiului Rădăuți, dar şi al meu personal, vă asigur de întreg sprijinul şi vă felicit sincer pentru dăruirea şi profesionalismul cu care vă înfăptuiţi sarcinile! La mulţi ani!”

Primar,

NISTOR TATAR

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava