Concert pascal
MOPAN Suceava

La finalul acestei săptămâni, pe data de 22 aprilie 2017, pe scena Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava se joacă spectacolul „Tigrul din orașul nostru” de Gianina Cărbunariu, în regia lui Bobi Pricop.
Cu acest spectacol, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava participă anul acesta la Campania Naţională „Artiştii pentru artişti”, organizată de Uniunea Teatrală din România.

Evenimentul UNITER are scopul de a susține financiar artiştii cu probleme de sănătate şi existenţă. Sumele provenite din vânzarea biletelor la spectacolul din 22 aprilie „Tigrul din orașul nostru, jucat sub semnul „Artiștii pentru artiști”, alimentează Fondul de Solidaritate Teatrală – baza financiară a sesiunilor de sprijin pentru artiştii aflaţi în dificultate. Acest Fond a fost completat atât prin donaţii individuale şi sponsorizări, cât şi prin licitaţiile organizate în ultimii trei ani în cadrul Festivalului Naţional de Teatru cu obiectele donate de artişti. Pe parcursul anului 2016 au fost ajutaţi 64 de artişti cu sume cuprinse între 500 şi 2.500 lei. Suma totală alocată a fost 91.200 lei.

Cei care doresc să sprijine această campanie de solidaritatea a UNITER, sunt aşteptaţi la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, la spectacolul din data de 22 aprilie 2017.

Prețul unui bilet este de 10 lei, iar rezevări se pot face la nr. de telefon 0759048677.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava