Concert pascal
MOPAN Suceava

Societatea „Termica” S.A. Suceava mai poate derula activitatea de transport şi distribuţie a energiei termice de la producătorul „Bioenergy” pînă la stabilirea noului operator. Hotărîrea a fost luată de Consiliul Local, astăzi, într-o şedinţă extraordinară. Decizia a fost aprobată cu votul tuturor celor 14 consilieri prezenţi la reuniune. De menţionat că licenţa „Termica” S.A., care se află în insolvenţă, expiră în data de 24 iunie, la o zi după licitaţia privind concesionarea serviciului de transport şi distribuţie a energiei termice. Însă, Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilităţi Publice – ANRSC a transmis Primăriei Suceava o adresă în care se arată că, în baza contractului iniţial cu municipalitatea, „Termica” ar mai putea presta activitatea de transport şi distribuţie pînă-n anul 2030, chiar dacă nu mai are licenţa valabilă. Licitaţia pentru transportul şi distribuţia agentului termic în Suceava se va relua pe 24 iunie, din cauză că la prima şedinţă, care s-a desfăşurat luna trecută, a fost înregistrată doar o ofertă, cea a „Termica”, în loc de cel puţin trei, atît cît prevede legislaţia. Caietul de sarcini mai fusese achiziţionat de „Adrem Invest”, „Bioenergy”, „Unicom Holding” şi „Elsaco”. Dacă nu va fi adjudecată nici licitaţia de săptămîna viitoare, atunci se va merge pe negociere directă cu firma care a depus ofertă eligibilă.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
AdministraţieComunicate de presăPrimăria municipiului Suceava
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava