Facos Suceava Romania
SC Diasil Service SRL Suceava - Impreuna pentru un oras curat

Începînd de luni, 8 iulie, compania Transgaz va începe construcţia magistralei de gaz metan pe tronsonul Pojorîta-Vatra Dornei. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că acest lucru se va întîmpla în urma demersurilor sale pe lîngă factorii de decizie din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul de Finanţe şi Transgaz. El a mai spus că din cei 33 de kilometri de conducte de gaz, 9,276 kilometri vor fi construiţi anul acesta, iar diferenţa va fi realizată în 2014. Preşedintele Nechifor a adăugat că investiţia este foarte importantă şi va permite ca centrala termică din Vatra Dornei să funcţioneze pe gaz metan. În februarie 2010, compania Transgaz a preluat gratuit de la Consiliul Judeţean Suceava conductele de gaz construite prin proiectul „Utilităţi şi mediu la standarde europene”. Este vorba despre tronsoanele Frasin – Pojorîta şi Păltinoasa – Rădăuţi, dar şi despre cele din zona Fălticeni, în lungime totală de peste 100 de kilometri. Tot atunci, Transgaz s-a angajat să continue investiţia în construcţia magistralei de gaz metan pînă la Vatra Dornei.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava