Trotuare pe strada Gheorghe Doja

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a inspectat, miercuri, lucrările de amenajare a trotuarelor de pe strada Gheorghe Doja. El a spus că, în total, vor fi montate pavele folosite pe o suprafaţă de 4.000 de metri pătraţi. Primarul a menţionat că pavelele au fost scoase din zona comercială situată în Lunca Sucevei. Respectivele pavele nu au fost montate pe banii municipalităţii, ci pe cei ai unor agenţi economici. Primarul Lungu a mai spus că noile trotuare sînt amenajate pe un kilometru şi jumătate de o parte şi de alta a drumului. Ion Lungu a adăugat că investiţia va fi încheiată în vară, iar apoi pe strada Gheorghe Doja va fi turnat un nou strat de asfalt.