Comenzi MOPAN Suceava

Când Margareta de Provence și-a cunoscut viitorul soț, în ziua de 26 mai a anului 1234, poate că ar fi trebuit să fie mai cu băgare de seamă la viitoarea soacră.

Logodnicul ei, cu care se va mărita câteva zile mai târziu, era Ludovic al IX-lea al Franței, a cărui mamă dominatoare era redutabila și posesiva Blanche de Castilia.

De-a lungul anilor care au urmat, Blanche și-a cicălit încontinuu fiul că petrecea prea mult timp cu soția lui, odată chiar poruncindu-i să plece de lângă patul ei de suferință, chiar dacă moartea părea să îi fie iminentă.

Nimic nu ilustrează mai bine tema soacrei imposibile decât celebra poveste a Margaretei și a lui Ludovic de la Castelul Pontoise.

Castelul avea o scară în spirală, dormitorul Margaretei aflându-se jos, iar al lui Ludovic, la catul de sus. Potrivit unei surse contemporane, cuplul regal se temea într-atât de Blanche, încât „obișnuiau să se întâlnească pe scara care ducea de la o cameră la alta, iar treaba era atât de bine ticluită, încât atunci când aprozii o simțeau pe Blanche îndreptându-se către camera fiului ei trebuiau să bată cu toiegele în ușă, iar regele, auzind de pe scară, trebuia să dea fuga în camera lui, astfel încât mama sa să-l găsească acolo”.

În ciuda firii ei posesive, Ludovic i-a fost devotat mamei sale.

Probabil că răbdarea lui era un dar ceresc; în cele din urmă, a fost declarat sfânt.

Tot la 26 mai:

604: Moare la Canterbury, Sf. Augustin.

1799: Se naște la Moscova scriitorul Aleksandr Pușkin.

1859: Se naște poetul englez A.E. Housman.

1868: La Clerkenwell este spânzurat Michael Barrett, pentru încercarea de eliberare a unui număr de trei revoluționari irlandezi, fiind ultima execuție publică de acest fel la Newgate.

 

Geo Alupoae, critic de teatru.

Un sfânt își întâlnește mireasa, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava