Concert pascal
MOPAN Suceava

O patrulă din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus efectua serviciul de supraveghere şi control al traficului rutier, cu autospeciala pe DJ209G, pe raza satului Nisipitu, comuna Ulma, pe direcția Nisipitu către Ulma, pe contrasens a observat autoturismul cu volan pe dreapta, ce se deplasa pe DJ209G, al cărui conducător auto, aflându-se singur în autoturism, la vederea autospecialei de poliție a tras brusc în parcarea de pe partea dreapta a sensului de mers.

S-a procedat la activarea semnalelor acustice și luminoase ale autospecialei și ajungând cu autospeciala lângă autoturismul în cauză, s-a constatat faptul că șoferul autoturismului s-a mutat pe scaunul pasagerului din stânga.

Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui tânăr în vârstă de 20 ani din comuna Ulma. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.
Cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date a rezultat faptul că acesta nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere.

În locul pasagerului din stânga spate jos a fost identificat un cartuș de țigarete ce conținea 10 pachete de țigări de proveniență extracomunitară, care au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală cu privire la săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „contrabandă”.

Un tânăr de 20 de ani din Ulma care conducea fără permis o mașină cu volan pe dreapta a încercat să-i ducă de nas pe polițiști, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava