Concert pascal
MOPAN Suceava

În data de 29 aprilie 2020, ALIANȚA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI COOPERARE s-a adresat conducerii MINISTERULUI AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE în legătură cu problematica cea mai presantă, care are multiple și dramatice implicații asupra sectorului – prelungirea perioadei de secetă pedologică și extinderea sa pe suprafețe din ce în ce mai mari din toată țara. După cum arată chiar datele prezentate de MADR și ANMH, seceta pedologică a afectat 2,9 milioane de hectare cu grâu, secară, triticale, orz, orzoaică și rapiță, în grade diferite, dar situația în jumătatea estică a țării capătă accente dramatice.

În acest context, Alianța consideră că, dacă nu vor cădea precipitații substanțiale, de cel puțin 25 l/mp în următoarea săptămână, se impune declararea stării de calamitate în agricultură, adică recunoașterea unei stări de fapt.

Aceasta situație de forță majoră se impune pentru a putea salva activitatea din fermele din România. Este o situație extremă cu care nu ne-am confruntat până acum și suntem conștienți că sunt necesare soluții complexe pentru a susține sectorul agricol. ALIANȚA PENTRU AGRICULTURA ȘI COOPERARE se va implica activ în propunerea de soluții complementare care să ajute fermierii aflați în dificultate și își va pune la dispoziție toate resursele pentru ca împreună cu autoritățile să se găsească metodele de sprijin cele mai fezabile economic și social.

Declararea STĂRII DE URGENȚĂ ÎN AGRICULTURĂ cumulată cu un pachet de măsuri de sprijin necesare într-o astfel de situație pot duce la salvarea de la faliment a celor mai afectați fermieri.

Având în vedere amploarea fenomenului de secetă pedologică care afectează suprafețe mari de culturi agricole, precum și urgența sprijinirii fermierilor în aceasta perioadă, Alianța solicită acordarea unei scheme de sprijin în sumă forfetară (lei/ha).

Un astfel de sprijn, pe fondul declarării stării de urgență în agricultură, ar putea salva locurile de muncă în sectorul agro-alimentar și ar permite continuarea ciclurilor de producție și multiplele activități complementare celor de pe filierele produselor.

Alianța consideră că elaborarea unei scheme de ajutor de stat pentru despăgubirea fermierilor afectați de seceta pedologică 2019 – 2020, în concordanța cu Orientarile UE 2014-2020, Cap. 1.2.1.2. – necesită o vastă procedură birocratica, calcule financiar-contabile pe o perioada îndelungată (5 ani anterior anului de paguba). Totodată, o astfel de schemă de ajutor de stat va putea fi implementată NUMAI după recoltarea și vânzarea culturilor agricole 2020 (dacă va mai fi ceva de recoltat) – pentru a avea comparabilitatea datelor (respectiv, a pierderilor de venit rezultate coroborând producția obținută și prețul de vânzare).

În concordanță cu măsurile de ajutor promovate de CE pentru fermierii din Statele Membre, în contexul crizei de coronavirus,  România poate acorda granturi / ajutoare de minimis pentru sprijinirea fermierilor calamitați, nefiind necesară aprobarea din partea Comisiei.

Referitor la OMADR 97 / 2020 – Aprobare Regulament privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice, publicat în MO nr. 320/16.04.2020 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice, Alianța a transmis o serie de observații punctuale, menite să  ducă la o interpretare si aplicare unitară la nivel național a prevederilor, să elimine birocrația, să pună în acord diferite prevederi legislative.

Alianța își exprimă speranța că autoritățile vor găsi soluții eficiente pentru a salva sectorul agricol din România, greu încercat de provocările multiple din acest an, pentru a-i da posibilitatea să continue să furnizeze bunul public cel mai prețios – securitatea alimentară a populației !

  • Federația Națională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară și Servicii Conexe din România – ,,PRO AGRO”
  • Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – ,,LAPAR”
  • Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – ,,UNCSV”
  • Asociația Producătorilor de Porumb din România – ,,APPR”
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava