Concert pascal
MOPAN Suceava

Unul dintre cei mai buni jucători de handbal din Suceava, Florin Ciubotariu, a deci să se retragă din activitatea competițională. Acum în vârstă de 36 de ani, el a început acest campionat ca jucător al grupării Magnum Botoșani, pentru ca de curând, să fie desemnat antrenor principal al formației din județul vecin, care este principala contracandidată a celor de la CSU Suceava la turneul pentru promovare în Liga Națională.

„Am avut în această perioadă mai mult timp la dispoziție decât credeam și am luat această decizie. Cred că este un moment bun să mă retrag și să încep cariera de antrenor”, a declarat Florin Ciubotariu.

Retragerea din activitatea de jucător a lui Florin Ciubotariu a venit după o carieră de 17 ani la cel mai înalt nivel al handbalului românesc. Extrema stângă de forță a început handbalul la Liceul cu Program Sportiv Suceava sub comanda antrenorului Gabriel Senciuc.

Florin Ciubotariu a semnat primul contract de profesionist în 2003 cu o echipă campioană, Fibrex Piatra Neamț. El a atins însă vârful maxim al carierei la UCM Reșița, formație cu care a câștigat de trei ori Cupa Challenge. Tot de la echipa pregătită de Aihan Omer în acea perioadă, jucătorul a ajuns și la prima reprezentativă, pentru care a adunat 64 de apariții.

Florin Ciubotariu a avut colegi de generație de excepție precum Mihai Rohozneanu, Bogdan Șoldănescu, Ioan Tcaciuc și în ultimele trei sezoane jucate la CSU Suceava a marcat nu mai puțin de 230 de goluri. Jucător cerebral și imprevizibil, el a fost unul dintre cei mai iubiți jucători suceveni.

Unul dintre cei mai buni jucători suceveni ai tuturor timpurilor, Florin Ciubotariu, a decis să se retragă din activitatea competițională, 6.7 out of 10 based on 6 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 6.7/10 (6 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava