Concert pascal
MOPAN Suceava

La iniţiativa Primului-ministru bulgar Boyko Borisov, primul-ministruVictor Ponta va efectua o vizita de lucru la podul peste Dunăre de la Calafat-Vidin, miercuri, 24 octombrie.
La eveniment vor participa şi Johannes Hahn, comisarul european pentru politica regională şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ovidiu Silaghi.
În acest moment, lucrările proiectului aparţinând părţii române sunt finalizate în proporţie de 95% (din luna septembrie 2011). Termenul iniţial de finalizare al lucrărilor a fost decembrie 2010, însă ca urmare a proiectului elaborat de partea bulgară pentru pod, diferit faţă de studiul de fezabilitate elaborat iniţial de proiectantul părţii bulgare, s-a impus reproiectare inclusiv pentru obiectivul părţii române. Astfel, termenul de finalizare acceptat şi de Comisia Europeană (proiectul fiind finanţat din fonduri ISPA) a fost:
Partea română – septembrie 2011
Partea bulgară – inţial septembrie 2010 şi prelungit mai întâi în februarie 2012, apoi până în noiembrie 2012.

În ceea ce priveşte lucrările executate de partea română, s-a impus suspendarea lor din cauza prelungirii termenului de execuţie pentru proiectul bulgar, neexistând posibilitatea de alimentare cu energie electrica a liniei catenare şi implicit a efectuării probelor aferente căii ferate.
De asemenea, întârzierile părţii bulgare au condus la o creştere a valorii proiectului părţii române cu peste 5 milioane euro (aferente lucrărilor de conservare, organizare de şantier, paza, precum şi pentru prelungirea serviciilor de consultanţa), pe care partea română trebuie să le suporte din bugetul de stat.

Detalii tehnice legate de podul peste fluviul Dunărea la Calafat-Vidin
I. CADRUL LEGAL
Decizia construirii Podului Calafat-Vidin a fost luata prin semnarea „Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind aspectele tehnice, financiare, juridice şi organizatorice, referitoare la construirea unui nou pod mixt (rutier şi feroviar) de frontieră între cele două ţări, peste fluviul Dunărea” , acord semnat la Bucureşti, la 5 iunie 2000,
În conformitate cu prevederile Acordului cadru, obligaţiile părţilor contractante (cele două guverne) sunt următoarele:
 Partea română va asigura finanţarea pentru proiectul tehnic şi construcţia infrastructurii conexe de pe teritoriul României (art.7 al Acordului-cadru).
 Partea bulgară va asigura finanţarea pentru proiectul preliminar al Obiectivului (podul propriu-zis şi cele două sisteme de infrastructură conexă până la punctele de legătură cu infrastructurile rutiere şi feroviare existente pe teritoriul României şi teritoriului R. Bulgaria), pentru construcţia podului, pentru proiectul tehnic şi construcţia infrastructurii conexe de pe teritoriul bulgar, inclusiv evaluarea impactului de mediu (art.6 al Acordului-cadru).
 Obligaţii comune ale celor două părţi contractante, prin care fiecare va asigura terenul de construcţie pe teritoriul statului său, care va fi exonerat de orice drepturi reale sau de orice alte pretenţii de drept de proprietate ale terţilor (inclusiv pentru facilităţile existente şi instalaţiile aparţinând Obiectivului) şi va facilita accesul la acesta, în conformitate cu programul de construcţie (art.10 al Acordului-cadru).

 

II. DERULARE EXECUTIE LUCRARI:
 Partea română a asigurat finanţarea pentru proiectul tehnic şi construcţia infrastructurii conexe de acces la pod de pe teritoriul României în valoare iniţială de 70.591.324,7 EUR, din care pentru lucrări de construcţii 66.900.285,7 Euro (fără sumele suplimentare datorate intarzierilor părţii bulgare). Suma totala este defalcata pe contracte astfel:

Contract de lucrări nr.18/PT 009-01/2004 încheiat la 12.05.2009
Constructor: ASOCIEREA AZVI S.A. SPANIA (lider) şi VIMAC S.A. (asociat)
Valoare contract: 66.900.285,70 EUR, din care contribuţia Comisiei Europene: 33.827.745 EUR

Contract de servicii consultanta/supervizare lucrari nr. 14/PT 009-02/2004 încheiat la 30.12.2008
Consultant (Inginer Supervizor): Asocierea ITALFERR S.p.A. (lider), DIWI Consult International GmbH (asociat) şi TECNIC Consulting Engineering România SRL (asociat)
Valoare contract: 2.798.240 EUR, din care contribuţia Comisiei Europene: 2.098.680 EUR

 Partea bulgară a asigurat finanţarea pentru proiectarea şi construirea podului şi a infrastructurii conexe de acces la pod de pe teritoriul bulgar în valoare de 268. 857.940 Euro, din care pentru lucrări de construcţii 225.806.452 Euro,
Partea bulgară a încheiat în anul 2006 un contract între Ministerul Transporturilor, Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor şi antreprenorul FCC CONSTRUCTION SPANIA.

III. STRUCTURA DE MANAGEMENT A NOULUI OBIECTIV
În Memorandumul de finanţare între Comisia Europeană şi Republica Bulgaria „Măsura ISPA 2004/BG/16/P/PT/005 – Construcţia Podului peste fluviul Dunărea la Vidin-Calafat”, s-a impus, ca şi condiţionalitate părţii bulgare, înfiinţarea structurii de management pentru întreţinerea şi operarea viitorului pod peste fluviul Dunărea, la Calafat-Vidin – în continuare „Structură de management”.

Pentru stabilirea noii structuri, în urma licitaţiei organizate de partea bulgară pe baza termenilor de referinţă stabiliţi în comun de către cele două părţi, a fost semnat un contract de servicii de consultanţă intre ministerul de resort bulgar si Consorţiul format din societăţile de avocatură Sabev & Parters Law Firm şi Infraproject Consult S.R.L. (Republica Bulgaria) şi S.C.A. Deleanu Vasile – Avocaţi (România)
– Astfel, Consultantul a analizat pornind de la situaţia existentă mai multe opţiuni şi a formulat o recomandare, agreată în principiu de ambele părţi în cadrul celei de-a X-a întâlniri a Comisiei Mixte pentru Podul Calafat-Vidin din data de 11 noiembrie 2010, şi anume constituirea unei entităţi comerciale româno-bulgară, înregistrată în R.Bulgaria sau România, care va sta la baza proiectului de Acord bilateral şi a celorlalte documente conexe, ce vor trebui negociate de către cele două state.

Această structură de management trebuie să opereze odată cu recepţia la terminarea lucrărilor a podului dintre Calafat şi Vidin si a infrastructurilor de acces de pe teritoriul celor două state.
Memorandumul privind initierea negocierilor acordului între cele două guverne privind sediul structurii de management , distribuirea veniturilor , precum şi privind componenţa comisiei de negociere se află pe circuitul extern de avizare, asa incat va fi introdus pe ordinea de zi a sedintei Guvernului României din data de 24.10.2012, urmand ca la inceputul lunii noiembrie să înceapă negocierea acordului între cele două state şi astfel structura de management să fie operaţională la finalizarea lucrărilor de construcţii pentru întregul obiectiv de investiţii.

Este de mentionat ca urmare numărului mare de ministere avizatoare şi schimbărilor repetate ale structurii guvernului , repunerea memorandumului pe circuitul de avizare s-a impus de mai multe ori, prelungindu-se perioada de aprobare a acestuia.

 

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava