Concert pascal
MOPAN Suceava

Vulcanul de pe insula nelocuită Krakatau bubuise amenințător încă din luna mai a anului 1883, anunțându-i pe locuitorii din Java că Orang Aljeh, diavolul muntelui, fusese deranjat.

În jurul prânzului, în ziua de 27 august 1883, care a căzut într-o duminică, vulcanul și-a început erupția titanică. Toată ziua a aruncat în văzduh piatră, abur și fum, acoperind soarele. Oceanul era învolburat și bătea un vânt cu forța unui uragan.

Erupția a continuat și pe parcursul nopții și brusc, a doua zi dimineața, la ora 10, uriașul vulcan de formă conică practic a explodat, producând cel mai puternic zgomot din istorie, care a fost auzit la peste 4.800 de kilometri distanță. Erupția a aruncat în aer peste opt kilometri cubi de fragmente de rocă.

Insula Krakatau a dispărut complet, lăsând în urma ei o cavitate submarină cu adâncimea de 300 de metri. Gigantica explozie a creat un tsunami, sau val uriaș mareic, cu înălțimea de 36 de metri, care s-a deplasat cu 480 de kilometri pe oră și s-a spart pe coastele insulei Java, ștergând complet de pe fața pământului orașul Anger și ajungând la 24 de kilometri în interiorul insulei.

În total, au fost uciși 36.000 de oameni și, zile întregi după aceea, strâmtorile dintre insulele Java și Sumatra au fost pline de resturi îngrozitoare – cadavre de oameni și de animale, pești, șerpi, tigri și porci plutind unele lângă altele.

Cu toate că acest cataclism din 1883 reprezintă cea mai cunoscută erupție a vulcanului Krakatau, o alta, care se petrecuse cu mai mult de un mileniu în urmă, în anul 535, omorâse probabil și mai mulți oameni, cercetătorii fiind de părere că generase și epidemia de ciumă din anul 542, care a ucis peste 250.000 de oameni în Constantinopol și ulterior alte câteva milioane în restul Europei.

Ciuma bubonică venea din Africa și era purtată de purici. Când a erupt Krakatau, enormul nor de praf a acoperit mare parte din Africa, ascunzând lumina soarelui și făcând ca temperaturile la sol să scadă.

La temperaturi scăzute, intestinele puricelui se blochează, lăsând insecta să moară de foame, din cauza lipsei de sânge din propriile intestine. Această situație o face să migreze și să caute noi surse de sânge, cu disperare vorace, răspândind ciuma cu o viteză crescută exponențial.

În cursul secolului al VI-lea, Constantinopolul se bucura de un comerț înfloritor de fildeș cu Africa. Negustorii de fildeș și puricii purtători ai bolii și flămânzi au ajuns cu corăbiile din Africa în Golful Suez, pe urmă au traversat istmul și Marea Mediterană, până la Constantinopol, declanșând aici o epidemie.

Odată lovit Constantinopolul, locuitorii care au fugit din oraș au împrăștiat ciuma peste tot în Europa. Pe de altă parte, exprimată în forță explozivă, erupția vulcanului Krakatau din anul 535 fusese cu mult mai mică decât explozia din 1883, care este considerată cea mai mare explozie, naturală sau artificială, din istoria cunoscută a omenirii.

Cercetările științifice recente sugerează că erupția de pe insula grecească Thera (Santorini de azi) din jurul anului 1470 î.Hr., ar fi putut să fie de două până la patru ori mai puternică, distrugând civilizația minoică din insula Creta, cu giganticul tsunami pe care l-a produs.

Tot la 27 august:

551 î.Hr.: Se naște filosoful chinez Confucius.

1576: Moare pictorul italian Tițian.

1635: Moare la Madrid dramaturgul spaniol Lope de Vega.

1770: Se naște la Stuttgart filosoful Georg Wilhelm Hegel.

 

Geo Alupoae, critic de teatru.

Vulcanul Krakatau (1883), 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava