Jhonny avu o noapte zbuciumată, duelul de a doua zi nu i-a dat pace. Totuși nu putea renunța și fugi, toată societatea newyork-eză l-ar fi considerat “gay”, pe atunci nefiind un titlu “prea” onorabil. Așa că în dimineața zilei de 8 martie 1857 își trase hotărât cizmele de cowboy și ieși în oraș.

Călărind un veritabil Thoroughbred, protagonistul nostru face din mers cu ochiul doamnelor mature și tinere de pe uliță, cât își descheie vreo 2 nasturi de la cămașă, spre a-și dezveli pieptul proeminent. Ajuns în birtul “Black Beard” (since 1680 Trade Mark), chemă barmanița cu o lovitură convingătoare în masă (în acel an drepturile femii încă nu erau revendicate). Deîndată apăru o tinerică amabilă, îmbrăcată provocator, dar sărăcăcios.

“ –  Yes Sire, what can I bring you?” … I am waiting….

– Ai răbdare fă, nu văzui că mă-necași? Damn bitch! Spuse Jhonny, scuipând. A whisky, please!”

Nici 30 de minute nu trecură, celularul eroului nostru începu să țipe: “Te așteaptă Bobby în parc la duel. A zis să-ți transmit, că-mi spărgea mecla!”. “No bine, ia-ț’ dolaru’ “ mulțumi elegant J, dând de înțeles băiețandrului să se retragă, trăgându-i un șut în fund.

Călătoria romanticului nostru cowboy pe drumurile New York-ului începu. Peste tot viața revenea odată cu adierea vântului primăvăratic. Tarabe aduse de negustori, căruțe, birturi însoțite de cai și trăsuri ducând matroane… Ce făcuse rău în ultima vreme J, ca Dumnezeu să-l favorizeze pe B? Era un gentleman respectuos, niciodată nu trăsese într-o femeie (în față) și mereu nutrea un respect evlavios față de damele din Casa de Toleranță, chiar se închina la apriția Rosei Luxemburg și a Clarei Zetkin. Fetele socialiste “era pă felie” și nimeni nu poate nega acest adevăr.

Dar timpul trece și pașii frenetici ai lui J ajunseră în parcul duelului, spre a-și cere drepturile la respect și admirație în fața “tovarășilor” cowboy. La nici 30 de leghe se afla Bobby, înarmat până-n dinți.

“Și-i cu tini ‘ăi bulachi, ti crez’ zmău?!”

“No, amu-ia ti prind șî caprâ ti fac wai!” ripostă Jhonny. “Niși di pistol n-am nevoi!”.

În câteva clipe, protagoniștii povestirii depănară armele, repezindu-se unul spre celălalt să-și confirme respectul, prin pumni. Nici nu apucară să-și tragă vreunul, că zăceau amândoi trântiți pe spate, cu ochii umflați.

Cuprinși de tumultul duelului, au omis că au venit sute de femei proletare, într-o manifestație de a-și cere drepturile de la patronii amerciani. Dn-a Luxemburg i-a tras un pumn lui Jhonny cel rău, în timp ce partenera acesteia, madamme Zetkin, i-a prins un upercut devastator golanului de Bobby. Muncitoarele au lăsat zugrăveala casei de toleranță spre a face pace în lume: “Make peace, not war!”.

Cam așa s-ar fi desfășurat o zi firească de 8 martie a New Yourk-ului secolului al XIX-lea, în 1857. Feministele socialiste Clara Zetkin și Rosa Luxemburg, finanțate de Moscova, au inventat o presupusă mișcare de stradă feministă ce ar fi avut loc la data și locația sus-menționate, ulterior găsindu-se falsitatea știrii. De fapt, în ziua de 8 martie calendar nou, începea în Rusia înlăturarea regimului țarist, fiind înlocuit de cel bolșevic. Este adevărat că austeritatea regimului țarist, care înnăbușea revoltele țărănești necesita o schimbare, dar victimele comunismului au fost cu mult mai numeroase.

De ce această dată a fost acceptată de mai multe țări din lume?

Femeile nu aveau multe drepturi și au fost marginalizate de milenii, sub agresivitatea unei societăți patriarhale, încurajate de mișcările religioase. Ele fiind discriminate atâta vreme, aveau cu adevărat nevoie de recunoașterea drepturilor, de libertate și iubire. În acest sens, ne punem întrebarea dacă nu cumva bărbații poartă vina acestei date marcate cu sânge, cu precădere.

70% din țările lumii NU recunosc data de 8 martie stabilită de Lenin, cunoscând contextul ei istoric. Cele mai bogate și mai puternice țări ale lumii, între care: SUA, Marea Britanie, Germania, Franța, Spania, Qatar, Singapore, Brune Darrusalam, Kuveit, Emiratele Arabe, Luxemburg, Hong Kong, Norvegia, Irlanda  și multe țări dezvoltate economic și militar au încă o poziție fermă față de comunism. Dacă analizăm puțin harta, tocmai țările post comuniste mai sărace material și cultural, care nu investesc prea mult nici în forța armatei, acceptă această manipulare roșie.

De ce nu trebuie serbată o dată comunistă?

Stéphane Courtois apreciază un număr de 100 milioane oameni uciși de regimul comunist, față de 25 milioane crime naziste. Spre un miliard de oameni ce au făcut închisoare comunistă, au suferit represalii ori au avut în familii rude închise ori deportate… Aici mai putem cumula dărâmarea bisericilor, promovarea anti-cristului, a prostiei de masă, manipulării, sufocarea mișcărilor artistice și a drepturilor minime cetățenești.

Egalitatea între sexe

Femeile niciodată nu vor putea fi egale bărbaților! Fiind marginalizate de milenii, ucise, prigonite, arse pe rug și înjosite, ele merită un respect mai mare față de bărbat, care a permis toate acestea, de-a lungul timpului. Femeile domină toate artele, inclusiv literatura romantică ori gothic/thriller: Anne Rice, surorile Bronte, Mary Wollstonecraft Shelley – Frankenstein, ș.a. Tocmai de asta ar trebui respectate la adevărata valoare, serbându-le la o dată demnă de îndumnezeire și nu îndreptată către anticrist. Sunt multe date ancestrale în care se serbează dătătoarea de viață- femeia. Țările civilizate și aproximativ 70% din țările lumii au adaptat deja una din aceste date, respingând un 8 martie cam… sângeros! Îmi exprim speranța ca România să respecte cu adevărat ziua femeii, într-un viitor ce nu va fi post comunist!

Cristian BODNĂRESCU