Concert pascal
MOPAN Suceava

Netflix are o bibliotecă imensă de conținut, iar utilizatorii acesteia sunt așteptați să urmărească cele mai noi seriale, dar și să le revadă sau vadă pentru prima dată pe cele care au înregistrat încasări semnificative.

Astăzi, Click! face o scurtă trecere în revistă a serialelor de pe Netflix ce merită atenția ta și pe care, cel mai probabil, o să le urmărești cu sufletul la gură.

Arcane (2021 – )

Unul dintre cele mai bune seriale de pe Netflix din 2021 a fost chiar o serie animată. Totuși, dacă nu te dai în vânt după animații, Arcane este spectacolul care te va face să te răzgândești. Acțiunea ne introduce în lumea steampunk din Piltover și Zaun, două orașe care au valori și averi opuse. Apoi sunt Violet (Hailee Steinfeld) și Jinx (Ella Purnell), două surori sfâșiate de tragedie și care luptă pentru a supraviețui. Personajele te vor atrage până la lacrimi, fiind foarte bine construite. O vizionare este obligatorie.

Sweet Tooth (2021—)

Acțiunea acestui serial e bazată pe banda desenată a lui Jeff Lemire, reprezentând definiția ciudatului și a magnificului. Sweet Tooth îl are în vedere pe Gus, un copil jumătate om, jumătate căprioară, care trăiește într-un adăpost din pădure alături de tatăl său, Pubba.  Evenimentele au în vedere o pandemie din universul respectiv, care-l face pe Gus să plece într-o aventură plină și foarte amuzantă. Fanii genului fantasy o să iubească acest titlu.

The End of The F***ing World (2017-2019)

Dacă îți place umorul negru britanic, nu căuta mai departe – The End of The F***ing World e răspunsul căutărilor tale. Psihopatul James (Alex Lawther) vine cu un plan de a o ucide pe Alyssa (Jessica Barden) în timp ce fuge de părinții lor. Dar pe măsură ce traversează drumul deschis și comit câteva crime violente, inimile lor dureroase se înmoaie și își dezvoltă sentimente unul pentru celălalt.

Citește articolul complet pe: https://click.ro/primetime/zece-seriale-de-pe-netflix-pe-care-sa-le-vezi-412614.html

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava