Lume lume hai la targ
MOPAN Suceava

Pentru construirea unui centru modern de radioterapie şi a unui minihotel pentru bolnavi şi aparţinători Consiliul Judeţean Suceava va concesiona teren în incinta spitalului vechi. Soluţia concesionării a fost aprobată cu unanimitate de voturi de către deliberativul judeţean întrunit joi în şedinţă ordinară care a dat undă verde întocmirii unor studii de oportunitate şi a documentaţiilor de atribuire privind concesionarea suprafeţelor de teren. Este vorba de un teren de 1.000 de metri pătraţi situat între pavilionul de oncologie şi cel de dermatologie de la spitalul vechi pe care se va construi centrul de radioterapie şi un teren de 648 de metri pătraţi pe care se va ridica minihotelul cu o capacitate de maximum 100 de persoane. Concesionarea pe 49 de ani a suparefeţelor de teren în vederea realizării investiţiei se va face prin licitaţie electronică. Deliberativul judeţean a stabilit de altfel o comisie formată din patru consilieri care va lucra la caietul de sarcini şi la documentele pregătitoare ale licitaţiei. Cei patru consilieri sunt : Dan Ioan Cuşnir de la PSD, Brînduşel Nichitean de la PNL, Sorina Barbu de la PDL şi Mihai Artene de la PP-DD. Investiţia în construirea centrului de radioterapie şi în dotarea lui cu echipamente medicale de ultimă generaţie este evaluată la peste 7,5 milioane de euro. Evaluarea nu a luat în calcul terenul şi utilităţile. Şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor, a ţinut să precizeze că investiţia nu se poate face cu bani de la Guvern sau de la bugetul Consiliului Judeţean ci doar cu bani din mediul privat.

Peste 8.000 de suceveni, în evidenţele oncologice

El a subliniat că investiţia este extrem de necesară întrucât lipsa echipamentului de radiologie din cadrul Spitalului Judeţean face ca mare parte din pacienţii oncologici care nu se pot deplasa în clinicile universitare să nu beneficieze de tratament optim şi ca atare să nu aibă şansa îmbunătăţirii ratei de supravieţuire, iar pentru ceilalţi perioada de aşteptare este foarte mare. « Înfiinţarea unui centru modern de radioterapie la Spitalul Judeţean Suceava ar constitui o completare la serviciile medicale oncologice de care beneficiază în prezent pacienţii şi ar fi un real factor de creştere a duratei de viaţă a acestora », a spus Nechifor. Centrul de radioterapie ar urma să deservească anual 3-4.000 de bolnavi de cancer din Suceava, Botoşani, Neamţ dar şi Cernăuţi. În judeţul Suceava boala canceroasă se află pe un trend ascendent în 2012 fiind diagnosticate 1.743 de noi cazuri comparativ cu 2007 când au fost diagnosticate 1.236 de noi cazuri. Numărul bolnavilor suceveni aflaţi în evidenţele oncologice depăşeşte cifra de 8.000.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava