Concert pascal
MOPAN Suceava

Consiliul Județean Suceava, Consiliul Regional Lvov-Ucraina, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Uniunea Ucrainenilor din România-Filiala Suceava și Consiliul Local Bălcăuți au încheiat un acord de colaborare pentru derularea proiectului ”Școală de vară pentru copii de etnie ucraineană din județul Suceava”. Prima ediție a Școlii de vară a demarat luni, 16 iulie, și se va încheia pe 20 iulie. Școla de vară se desfășoară la Bălcăuți acolo unde sunt prezenți 100 de copii de etnie ucraineană din județ, cadre didactice din Suceava dar și doi profesori din Lvov. Copiii vor desfășura activități școlare dar și de recreere și vor vizita mai multe obiective turistice precum Cetatea de Scaun a Sucevei și Muzeul de Istorie. La deschiderea primei ediții a Școlii de vară pentru copii dfe etnie ucraineană a fost prezent și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur. El a rememorat momentul în care a fost semnat acest acord de colaborare între județul Suceava și regiunea Lvov.

”În cadrul întâlnirii de lucru organizată la Palatul Administrativ cu parteneri din Ucraina au fost abordate mai multe subiecte care privesc cooperarea transfrontalieră printre care și problematica etnicilor ucraineni din județul Suceava și a celor români din Ucraina. Președintele Consiliului Regional Lvov, Oleksander Hanușcen, prezent la întâlnire a propus organizarea unei Școli de vară pentru copii de etnie ucraineană din județul Suceava sprijinul regiunii Lvov constând în asigurarea cadrelor specializate. În acest context s-au purtat discuții cu reprezentanți ai mai multor instituții precum Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Uniunea Ucrainenilor din România-Filiala Suceava și Primăria Bălcăuți instituții care au acceptat participarea activă la organziarea și desfășurarea școlii de vară”, a amintit Gheorghe Flutur. Edițiile viitoare ale Școlii de vară urmează să se desfășoare în alte localități din județul Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava