122 de persoane spitalizate din cauza afecțiunilor respiratorii

Săptămîna trecută, peste 2.600 de suceveni au fost diagnosticați cu afecțiuni respiratorii, iar 122 au necesitat spitalizarea. Adjuncta Direcției de Sănătate Publică, medicul Cătălina Zorescu a comunicat că, în perioada 17-23 octombrie, din județ s-au raportat 2.102 cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, cu 47 de internări și 507 cazuri de pneumonie, cu 75 de internări. Adjuncta DSP a menționat că în teritoriu au fost distribuite 7.800 de doze de vaccin antigripal și a început campania gratuită de imunizare a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire. Cătălina Zorescu a precizat că, în cursul săptămînii viitoare, la Suceava va sosi o a doua tranșă, de 1.000 de doze de vaccin împotriva gripei.