În această zi s-a născut, în Kniephof, Prusia, Otto von Bismarck, un om al cărui destin avea să schimbe profund istoria Europei. A fost unul dintre cei mai contradictorii lideri din istorie: ura partidele politice, însă s-a dovedit a fi un maestru al politicii.

Reacționar, a pus bazele asistenței sociale pentru persoanele în vârstă și ale medicinei sociale; înfocat naționalist prusac, a creat statul german unificat.

Cu o statură impresionantă (avea 1,96 m), Bismarck provenea dintr-o familie nu foarte înstărită de iuncheri. În tinerețe nu păruse prea promițător, însă căsătoria și un gen de revelație religioasă l-au transformat în bărbatul serios și hotărât care a devenit un aristocrat și un autocrat foarte încrezător în sine, în asemenea măsură încât a fost acuzat că el credea în Dumnezeu doar pentru că Dumnezeu părea să fie de acord cu el în toate.

A fost și geniul politic care avea să domine Prusia timp de nouă ani și apoi Germania unită, încă 19 ani. Monarhist înflăcărat, Bismarck a devenit cancelarul Germaniei în 1862. Obiectivul său principal era preluarea controlului asupra lumii germanofone de la o Austrie dominantă și formarea statului unificat german sub conducerea Prusiei. Pentru aceasta, prima lui sarcină a fost crearea armatei.

Numit Cancelarul de Fier al Germaniei, porecla i-a fost atribuită după un discurs ținut în fața Camerei Deputaților, în cursul căruia a susținut că „nu prin discursuri și prin vot majoritar se vor decide marile probleme ale zilei… ci prin sânge și fier”.

În 1864, Bismarck a încheiat o alianță cu Austria și a folosit forța militară pentru a invada Danemarca, ca urmare a disputei legate de regiunea Schleswig-Holstein, un subiect spinos care îl preocupase de la începutul secolului al XIX-lea. Schleswig-Holstein era o provincie daneză, cu populație majoritar germană. Problema era atât de complexă, încât omul de stat britanic lordul Palmerston remarca odată că: „În Europa numai trei oameni au înțeles-o vreodată, iar dintre aceștia, prințul consort este mort, omul de stat danez se află într-un azil și eu însumi am uitat-o”.

Invazia lui Bismarck a avut un succes imediat și Schleswig-Holstein a devenit un stat german.

Doi ani mai târziu, Bismarck a lansat „Războiul de Șapte Săptămâni” împotriva foștilor săi aliați austrieci și a câtorva state germane mai mici.

După o victorie de răsunet la Sadowa, Hanovra, Hesse-Kassel, Nassau și Frankfurt, toate statele care luptaseră alături de Austria, au fost anexate și, practic peste noapte, Prusia, nu Austria, a devenit principala putere germanofonă a lumii.

În ciuda succesului lui Bismarck (sau poate tocmai din cauza lui), multe dintre statele germane mai mici au continuat să se opună unificării, pe care o interpretau corect ca însemnând, de fapt, o dominație a Prusiei. Următoarea mutare a lui Bismarck a fost un nou război – nu împotriva principatelor recalcitrante, ci împotriva Franței, cu convingerea că, văzând cum Prusia este atacată, se va trezi naționalismul pangerman și se va deschide calea către realizarea unui stat consolidat. Folosindu-se de tertipul unei telegrame diplomatice măsluite, Bismarck a manipulat Franța să declare război.

Obținând o victorie rapidă, Prusia a reușit apoi să convingă celelalte state germane să i se alăture, formând un imperiu unit, regele Wilhelm devenind kaiserul Wilhelm I.

O altă consecință a acestui război a fost anexarea de către Germania a Alsaciei și a unei părți din Lorena, două provincii franceze cu o numeroasă populație vorbitoare de germană. Alsacia-Lorena a devenit mingea într-un meci de ping-pong, revenind Franței în 1919, fiind recapturată de Germania în al Doilea Război Mondial și, în cele din urmă, alipită Franței în 1945.

Astfel, până în 1871, continentul era dominat de o Germanie unită, Germania era dominată de Prusia, iar Prusia era dominată de Bismarck. Încrezător în puterea noii națiuni, Cancelarul de Fier s-a adresat Reichstagului cu cuvintele: „Setzen wir Deutschland, so zu sagen, in den Sattel. Reiten wird es schon können”. („Să punem Germania în șa, ca să spun așa. Veți vedea că știe să călărească”).

Kaiserul Wilhelm I a murit în data de 9 mai 1888, cu numai câteva zile înaintea celei de-a 91-a aniversări, iar în data de 15 iunie, fiul său, Frederic al III-lea, a decedat în urma unui cancer de gât, aducându-l pe tron pe inteligentul, dar instabilul Wilhelm al II-lea. Kaiserul Bill, cum a ajuns să fie numit de către britanici, era tânăr (avea 29 de ani), arogant și hotărât să nu se lase umbrit de marele cancelar.

În numai doi ani, l-a obligat pe Bismarck să se retragă, eveniment care a trimis unde de șoc în întreaga Europă și a inspirat cunoscuta caricatură politică din publicația britanică Punch (din 29 martie 1890), semnată de John Tenniel și intitulată Dropping the Pilot – Debarcarea pilotului.

În caricatură, Bismarck era reprezentat coborând de pe vas pe o scară – statul german – pentru a fi preluat de o barcă, în timp ce, de pe punte, kaiserul, în calitate de căpitan, îi urmărește calm plecarea.

Bismarck va muri opt ani mai târziu, în decurs de trei ani, kaiserul Wilhelm lăsând tratatul-cheie al lui Bismarck cu Rusia să-și piardă valabilitatea, ceea ce a dus la o alianță între Rusia și Franța, cu toate consecințele sale pentru viitor.

În 1914, kaiserul Wilhelm al II-lea a pus Germania în șa, ca să folosim metafora lui Bismarck, doar pentru a descoperi că, fără Cancelarul de Fier, nu putea decât să se lovească de primul zid întâlnit în cale.

Tot la 1 aprilie:

1920: Partidul Muncitorilor din Germania își schimbă numele în Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei (Partidul Național Socialist al Muncitorilor din Germania) sau, pe scurt, Nazi – Partidul Nazist.

1924: Adolf Hitler este condamnat la cinci ani de detenție pentru „Puciul de la berărie”.

Geo Alupoae, critic de teatru.