Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava este parte a unei comunități mondiale unice și sărbătorește la unison.

La cea de-a 70-a aniversare a Institutului Internațional de Teatru (ITI), pentru a sublinia aspectul transcultural și internațional al teatrului și al ITI, Consiliul Executiv ITI a selectat cinci
personalităţi (câte una pentru fiecare regiune UNESCO: Africa, America, țările arabe, Asia și Europa) pentru a scrie un mesaj cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului – 27 martie.
Găsiți în link-ul de mai jos comunicatul Uniunii Teatrale din România, publicat cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului.

Ne putem imagina.

Tribul vânează păsări aruncând spre cer pietre micuţe, când un mamut gigantic intră brusc în scenă şi RAGE – în acelaşi timp, o fiinţă umană micuţă RAGE asemenea mamutului. Apoi, toată lumea fuge…

Acest răget de mamut emis de o fiinţă umană femeie – aş vrea să-mi imaginez că e femeie – este începutul a ceea ce face din noi specia care suntem azi. Specia capabilă să imite ceea ce nu suntem. Specia capabilă să-l reprezinte pe Celălalt.

Să facem un salt peste zece, o sută sau o mie de ani. Tribul a învăţat să imite alte fiinţe şi, în adâncul peşterii, la lumina licărindă a focului, reprezintă ceea ce a vânat în acea dimineaţă: patru bărbaţi sunt mamutul, trei femei sunt râul, bărbaţii şi femeile sunt păsări, copaci, nori. Astfel, tribul surprinde trecutul prin darul teatrului. Încă şi mai uimitor: astfel tribul inventează viitoruri posible, încearcă posibile forme de a învinge mamutul, duşmanul tribului.

Răgetele, fluierăturile, murmurele – onomatopeele sunt teatrul nostru cel dintâi – vor deveni limbaj verbal. Limbajul vorbit va deveni limbaj scris. Pe o altă cale, teatrul va deveni ritual, apoi cinema. Dar în toate aceste forme şi în sămânţa fiecărei forme ce va să vină, va continua să existe teatrul. Forma de reprezentare cea mai simplă. Forma vie de reprezentare. Teatrul, cu cât mai simplu, cu atât mai intim, ne conectează la capacitatea umană cea mai uimitoare, aceea de a-l reprezenta pe Celălalt.

Azi, în toate teatrele din lume sărbătorim această glorioasă capacitate umană de a face teatru. De a reprezenta şi, astfel, de a ne captura trecutul pentru a-l înţelege, sau de a inventa posibile viitoruri, care să-i aducă tribului mai multă libertate şi mai multă fericire.

Vorbesc, desigur, despre operele de teatru care contează cu adevărat şi care depăşesc nivelul de divertisment. Aceste opere de teatru care contează azi îşi propun acelaşi lucru precum cele mai vechi: să învingă inamicii contemporani ai fericirii tribului, graţie capacităţii de reprezentare.

Care sunt mamuţii care trebuie învinşi azi prin teatrul tribului?

După mine, mamutul cel mai mare dintre toţi este alienarea inimilor oamenilor. Pierderea capacităţii nostre de a simţi alături de Ceilalţi: de a simţi compasiune. Şi capacitatea noastră de a simţi alături de Celălalt ne-uman: Natura.

Ce paradox! Azi, pe ultima treaptă a Umanismului – epoca numită Antropocen – era în care omul este forţa naturală care a schimbat şi schimbă cel mai mult planeta – misiunea teatrului este exact opusul a ceea ce a strâns împreună tribul atunci când teatrul se juca în adâncul peşterii: azi trebuie să ne salvăm legătura cu lumea naturală.

Mai mult decât literatura, mai mult decât cinema-ul, teatrul – care cere prezenţa unor fiinţe umane în faţa altor fiinţe umane – este potrivit de minune să îndeplinească sarcina de a ne salva de la transformarea noastră în algoritmi. În pure abstracţiuni.

Să dăm la parte din teatru orice e superflu. Să-l dezgolim. Pentru că teatrul, cu cât e mai simplu, cu atât e mai în stare să ne amintească singurul lucru de necontestat: că suntem atâta vreme cât suntem în timp, că suntem atâta vreme cât suntem carne şi oase şi inimi care ne bat în piept. Suntem aici şi acum, doar atât.

Trăiască teatrul! Cea mai veche artă. Arta de a fi în prezent. Arta cea mai uimitoare. Trăiască teatrul!

Traducerea: Ligia Soare

Biografie – Sabina Berman, Mexic

 (traducere după originalul în engleză)

Sabina Berman s-a născut în Mexico City şi este scriitoare şi jurnalistă. Considerată dramaturgul mexican contemporan cu cel mai mare succes din punct de vedere al criticilor, dar şi comercial, Berman este unul dintre cei mai prolifici scriitori de limbă spaniolă în viaţă.

Înainte de naşterea sa, părinţii au fugit din calea persecuţiei la care erau supuşi evreii în Polonia natală şi au căutat refugiu în Mexic. Sabina, împreună cu cei doi fraţi şi sora sa, au crescut perfect conştienţi de tensiunile pe care conflictul le exercitase asupra soartei familiei, ceea ce scriitoarea încă mai consideră un factor decisiv în viaţa sa.

În calitate de scriitoare, tratează mai ales teme legate de diversitate şi ostacolele acesteia. Stilul său tinde spre umor şi necesitatea de a depăşi limitele limbajului. Este laureată de patru ori a Premiului Naţional de Dramaturgie din Mexic (Premio Nacional de Dramaturgia Juan Ruiz Alarcón) şi de două ori a Premiului Naţional al Jurnalistului (Premio Nacional de Periodismo). Piesele sale au fost jucate pe scene din Canada, America de Nord, America Latină şi Europa. Romanul său La mujer que buceó en el corazón del mundo („Eu / Femeia care a plonjat în inima lumii”) a fost tradus în 11 limbi şi publicat în peste 33 de ţări, printre care Spania, Franţa, Statele Unite, Marea Britanie şi Israel.

În prezent lucrează în film şi televiziune.

Mesaj de Ziua Mondială a Teatrului 2018 – Țările Arabe

Maya Zbib, Liban

(Regizoare de teatru, interpretă, scriitoare, co-fondatoarea companiei de teatru Zoukak)

Este un moment de comuniune, o întâlnire irepetabilă, care nu se regăseşte în nicio altă activitate laică. Este simplul fapt că un grup de oameni alege să fie împreună în acelaşi loc, în acelaşi timp, pentru a lua parte la o experienţă comună. Este o invitaţie adresată indivizilor de a deveni un colectiv, de a-şi împărtăşi ideile, de a găsi căi prin care să-şi împartă povara acţiunilor necesare… pentru a-şi regăsi lent legăturile, conexiunea umană, şi pentru a descoperi asemănări mai degrabă decât diferenţe. În aceasta rezidă magia teatrului; aici reprezentarea îşi regăseşte proprietăţile arhaice.

Într-o cultură globală a urii generalizate faţă de celălalt, a izolării şi a singurătăţii, a fi prezent alături de ceilalţi, împreună, visceral, aici şi acum, este un act de iubire. Să alegi să nu te grăbeşti, departe de gratificarea imediată şi auto-gratificarea individuală în societăţile noastre ultraconsumeriste în ritm rapid; să încetineşti ritmul, să contempli şi să gândeşti împreună cu ceilalţi este un act politic, un act de generozitate.

După prăbuşirea ideologiilor majore, atunci când ordinea mondială actuală îşi dovedeşte eşecul deceniu după deceniu, cum ne putem reimagina viitorul? Cum siguranţa şi confortul sunt principalele precupări şi priorităţi în discursurile predominante, încă ne putem angaja în conversaţii incomode? Putem oare traversa teritorii periculoase fără teama de a ne pierde privilegiile?

Azi, viteza informaţiei este mai importantă decât cunoaşterea, sloganurile sunt mai preţioase decât cuvintele, iar imaginile cadavrelor sunt mai venerate decât corpurile umane vii, adevărate. Teatrul are menirea de a ne aminti că suntem făcuţi din carne şi sânge, iar corpurile noastre au greutate. Rolul lui este acela de a ne trezi toate simţurile şi de a ne spune că nu trebuie să luăm şi să consumăm numai cu privirea. Teatrul este aici pentru a ne restitui puterea şi sensul cuvintelor, pentru a le fura discursul politicienilor şi de a-l repune la locul lui… în arena ideilor şi a dezbaterilor, spaţiul viziunii colective.

Prin puterea poveştii şi a imaginaţiei, teatrul ne oferă noi modalităţi de a vedea lumea şi de a ne privi unul pe celălalt, de a deschide un spaţiu de reflecţie comună în mijlocul ignoranţei covârşitoare şi a intoleranţei. Atunci când xenofobia, discursul urii şi al supremaţiei omului alb revin atât de uşor în prim-plan, după ani de muncă grea şi după ce milioane de oameni au fost sacrificaţi peste tot în lume pentru a le declara ruşinoase şi complet inacceptabile… Când adolescenţii, băieţi şi fete, sunt împuşcaţi în cap sau închişi după gratii pentru că au refuzat să se supună nedreptăţii şi apartheidului…

 

Când figurile nebuniei şi ale despotismului de dreapta domină câteva dintre ţările cele mai importante din lumea occidentală… Când războiul nuclear planează ca un joc virtual între bărbaţii-copii de la putere… Când mobilitatea devine tot mai restrânsă, privilegiul câtorva aleşi, pe când refugiaţii mor pe mare, încercând să pătrundă în fortăreaţa iluziilor, în timp ce se înalţă ziduri tot mai înalte… Unde vom mai pune sub semnul întrebării lumea, dacă media e aproape toată vândută? Unde altundeva, dacă nu în intimitatea teatrului, ne putem regândi condiţia umană, pentru a imagina noua ordine mondială… împreună, cu iubire şi compasiune, dar şi printr- o confruntare constructivă, prin inteligenţă, rezistenţă şi putere.

Venind dinzona arabă, aş putea vorbi despre dificultăţile cu care se confruntă artiştii în munca lor. Dar fac parte dintr-o generaţie de regizori care se simt privilegiaţi că zidurile pe care trebuie să le dărâmăm au fost mereu vizibile. Aceasta ne-a făcut să învăţăm să transformăm tot ce este disponibil şi să împingem colaborarea şi inovarea până la limită; să facem teatru în subsoluri, pe acoperişuri, în sufragerii, pe stradă, să ne construim publicul pas cu pas, în oraşe, la sate şi în taberele de refugiaţi. Am avut avantajul de a trebui să construim de la zero în contextele noastre şi să găsim căi de a scăpa de cenzură, toate acestea traversând liniile roşii şi sfidând tabuurile. Astăzi, aceste ziduri fac faţă tuturor celor care fac teatruîn lume, căci finanţările n-au fost niciodată mai rare, iar corectitudinea politică este noul cenzor.

Astfel, comunitatea teatrală internaţională are azi mai mult ca niciodată un rol corectiv de jucat în faţa acestor ziduri tangibile şi intangibile care se tot înmulţesc. Azi, mai mult ca niciodată, există nevoia de a ne reinventa creativ structurile sociale şi politice, cu sinceritate şi curaj. De a ne accepta defectele şi de a ne asuma responsabilitatea lumii la a cărei facere luăm parte.

În calitate de realizatori de teatru ai lumii, nu urmăm o ideologie sau un sistem de credinţe, dar avem în comun eterna căutare a adevărului sub toate formele sale, chestionarea continuă a status quo-ului, sfidarea sistemelor de putere opresive şi, nu în ultimul rând, a integrităţii noastre umane.

Suntem numeroşi, suntem neînfricaţi şi suntem aici pentru a rămâne!

Traducerea: Ligia Soare

 

Biografie – Maya Zbib, Liban

Maya Zbib este regizoare de teatru, interpretă, scriitoare, co-fondatoarea companiei de teatru Zoukak.

Lucrările sale au putut fi văzute în Orientul Mijlociu, Statele Unite ale Americii, Africa, America de Sud şi sudul Asiei. A predat teatru în mai multe ţări, atât în context academic, cât şi neacademic. A fost desemnată să creeze pentru Performing Arts Centre NYUAD, Universitatea Houston, Williams College, teatrele din Krefeld/Monchengladbach, Festivalul Shwindlefrie, Festivalul LIFTşi The Royal Court Theatre, între altele.

Zbib se numără printre absolvenţii Goldsmiths University of London (2007), Chevening/KRSF (2007), Cultural Leadership International (2010), a fost bursieră ISPA, New York (2010) şi a fost aleasă protégé a lui Peter Sellars, în cadrul Rolex Mentor şi Protégé Arts Initiative (2011). Compania de teatru Zoukaka primit premiul Ibsen Scholarship (2012), premiul Anna Lindh Foundation’s Euromed Dialoguepentru rezistenţă socială şi creativitate (2014), Praemium Imperiale Grantpentru tineri artişti din partea Japan Arts Association (2017) şi Premiul Cultura pentru Pacedin partea Chirac Foundation (2017).