Concert pascal
MOPAN Suceava

Conform unui comunicat remis de Prefectura Suceava, la ora 13.28, la nivelul județului, 4.309 se află în izolare voluntară la domiciliu, iar 420 în carantină. Față de raportarea făcută ieri după-amiază, numărul persoanelor izolate a scăzut cu 331, iar al celor în carantină a crescut cu 47. Alte 107 persoane au ieșit în carantină. Potrivit Prefecturii Suceava, în 24 de ore, începînd de ieri, de la prînz, efective compuse din 294 de polițiști, 118 polițiști locali, 36 de jandarmi și 39 de militari din cadrul Ministerului Apărării au verificat în teren 3.647 de persoane aflate în autoizolare sau carantină. S-au aplicat 141 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 295.000 de lei, pentru nerespectarea Ordonanței Militare nr 3 privind circulația persoanelor. Totodată, s-au întocmit 3 dosare penale, din care unul pentru zădărnicirea combaterii bolilor și două pentru infracțiuni economice în contextul activităților de prevenire și combatere a coronavirusului. În comunicatul Prefecturii se subliniază că prefectul Alexandru Moldovan, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava, „reamintește cetățenilor importanța respectării ordonanțelor militare, normelor de igienă și de distanțare socială”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava