MOPAN Suceava

Guvernul a modificat, printr-o Ordonanță aprobată în ședința de astăzi, Legea 571/2003 privind Codul fiscal, în sensul exceptării de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate a unor categorii de persoane, precum și al clarificării unor categorii de venituri pentru care nu va fi datorată contribuția de asigurări sociale de sănătate.

Ordonanţa adoptată pune de acord prevederile Codului fiscal cu cele ale Legii nr. 95/2006. privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, precizând care sunt categoriile de persoane şi categoriile de venituri exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

În acest sens, în Codul fiscal vor fi menționate explicit următoarele categorii de persoane fizice exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum și categoriile de venituri pentru care nu vor datora contribuție:

1) copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, ucenici sau studenţi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor.

Aceste categorii datorează contribuţie dar numai pentru situaţia în care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, agricole, silvicultură şi piscicultură.

2) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului.

În cazul în care aceștia realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, agricole, silvicultură şi piscicultură, sau sunt beneficiari de ajutor social acordat conform Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, pentru aceste venituri datorează contribuție.

3) soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate;

4) persoanele persecutate politic de fostul regim comunist – (persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat; prin Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare)

5) magistrații înlăturați din justiție pentru considerente politice, în timpul regimului comunist – (persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraţilor care au fost înlăturaţi din justiţie pentru considerente politice în perioada anilor 1945 – 1989, cu modificările ulterioare)

6) veteranii și văduvele veteranilor de război (persoane ale căror drepturi au fost stabilite prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare)

7) persoanele ale căror drepturi au fost stabilite prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961, cu modificările şi completările ulterioare

8) luptătorii răniți în revoluția din Decembrie 1989  (persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare)

Categoriile de persoane menționate la punctele 4,5,6,7,8 vor fi exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate în baza acestor legi.

9) persoanele cu handicap, pentru veniturile obținute în baza Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă nu realizează venituri asupra cărora se datorează contribuția;

10) bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, până la vindecarea respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri asupra cărora se datorează contribuția;

11) femeile însărcinate şi lăuzele, dacă nu realizează venituri asupra cărora se datorează contribuția sau dacă nivelul acestora este  sub valoarea salariului de bază minim brut pe ţară.

Trebuie precizat că pentru persoanele care au obligația plății contribuției de asigurări sociale de sănătate, baza lunară de calcul a contribuției este condiționată de un plafon minim, respectiv, de valoarea salariului minim brut pe țară stabilit prin hotărâre de Guvern. Dacă venitul lunar realizat este sub plafonul minim, contribuția se calculează asupra plafonului.

O altă modificare relevantă introdusă de Ordonanța adoptată astăzi de Guvern vizează extinderea scutirii persoanelor fizice cu handicap grav sau accentuat de la plata impozitului pe venit pentru veniturile obținute din activități independente, agricole, silvicultură și piscicultură. Până acum, persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat beneficiau doar de neimpozitarea veniturilor obținute din salarii sau pensii.

 

Biroul de presă

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava