Concert pascal
MOPAN Suceava

Hollywood-ul, lumea muzicală şi industria divertismentului în general au deplâns luni moartea cântăreţei şi actriţei Olivia Newton-John la vârsta de 73 de ani, după mai mult de trei decenii de luptă cu cancerul la sân, informează contactmusic.com.

Îndrăgita artistă s-a stins din viață luni, la ferma ei din sudul Californiei, înconjurată de familie şi prieteni, după cum a anunţat soţul ei, John Easterling, într-un comunicat postat pe reţelele sociale.

La scurt timp după anunţul familiei ei, omagiile au început să vină de la foştii colegi și de la admiratorii ei.

John Travolta, partenerul ei din musicalul ‘Grease’ (1978), a fost unul dintre primii care a reacționat la aflarea tristei vești: „Draga mea Olivia, ne-ai făcut vieţile mult mai bune. Influenţa ta a fost incredibilă. Te iubesc atât de mult. Ne vom vedea mai târziu şi vom fi din nou împreună. Sunt al tău din momentul în care te-am văzut şi pentru totdeauna! Danny al tău, John al tău!”.

Regizorul filmului ‘Grease’, Randal Kleiser, a declarat pentru The Hollywood Reporter: „Am inima frântă. Era unică în felul ei şi atât de amabilă. Timp de peste patru decenii de prietenie, ea nu a emanat decât dragoste pentru toţi cei pe care i-a întâlnit. Olivia a fost exact aşa cum ţi-ai imaginat-o. Îmi va fi dor de ea pentru totdeauna”.

Viola Davis, Antonio Banderas, George Takei, Mia Farrow şi James Gunn s-au numărat printre numele din showbiz care şi-au exprimat condoleanţele.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava