Aerportul Stefan cel Mare Suceava

Comisia Naţională de fundamentare a Planului Naţional de aderare la zona euro, prezidată de domnul președinte al Academiei Române, s-a reunit astăzi, la Palatul Victoria.

La reuniune, au participat reprezentanți ai Băncii Naţionale a României, reprezentanți ai Academiei Române, ai Administraţiei Prezidențiale, ai partidelor parlamentare, ai sindicatelor, ai patronatelor, ai structurilor asociative, ai societății civile și ai mediului universitar.

La începutul reuniunii, s-a subliniat faptul că începând de astăzi se va trece într-o nouă etapă în cadrul Comisiei Naţionale, respectiv conceperea şi elaborarea documentelor asumate. După ce au fost analizate Diagnoza criteriilor de convergență şi Drumul spre euro, de azi se vor face pași concreți spre procedura de lucru a Planului Naţional şi a Raportului de fundamentare privind trecerea la Euro a României.

Domnul președinte al Academiei Române a supus spre aprobare ordinea de zi, iar doamna prof. univ. dr. Aura Socol a prezentat problematica şi structura Planului naţional de adoptare a monedei euro şi a Raportului de fundamentare a procesului de trecere la euro. Ambele documente strategice sunt propuse pe baza experienței statelor membre care fie au intrat deja în Zona Euro (Letonia, Lituania, Estonia, Malta, Cipru), fie se pregătesc să intre (Polonia, Cehia, Ungaria), dar şi a ghidurilor propuse de instituțiile europene, exemple de bune practici, etc.

Având în vedere că toate statele membre sau viitoare membre în Zona Euro au Plan Naţional de trecere la euro, multe dintre ele chiar din momentul când au aderat la UE, este momentul că şi România, la 11 ani după intrarea în UE, să facă în sfârşit demersurile politice de a obține consens naţional pe un astfel de proiect, deosebit de important pentru ţară.

Documentele prezentate au fost analizate de către membrii Comisiei Naţionale în vederea obținerii acordului de principiu asupra proiectului de conținut pentru Planul naţional şi Raportul de fundamentare a procesului de trecere la euro.

De asemenea, s-au discutat componența instituțională şi nominală a grupurilor de lucru, sarcinile şi activitățile acestora, precum şi calendarul reuniunilor în perioada 17 – 22 mai a.c.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
Padurea de maine
REVINE Suceava
Karls Jobs 2018
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava