Concert pascal
MOPAN Suceava

Bilanţul financiar al Direcţiei Silvice Suceava pe anul 2013 se anunţă a fi mult mai bun faţă de cel de anul trecut. O arată situaţia instituţiei la nouă luni de zile. Veniturile totale ale Direcţiei Silvice au crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012 cu 13,69%, în valori absolute de la 156 milioane lei la 177 milioane. Procent asemănător de creştere, respectiv 12% a cunoscut şi cifra de afaceri a unităţii care a ajuns la 157 de milioane de lei în condiţiile în care în aceeaşi perioadă a anului trecut era de 140 milioane lei. Profitul brut al Direcţiei Silvice pe primele nouă luni ale acestui an înregistrează de asemenea o creştere faţă de perioada similară a anului trecut creştere care este de 17,1%, mai exact de la 46,8 milioane de lei la 54,7 milioane de lei. Directorul instituţiei, Sorin Ciobanu, a ţinut să precizeze că aceste realizări au fost obţinute în condiţiile desfăşurării activităţii, cu acelaşi număr de salariaţi şi în condiţiile acordării tuturor drepturilor salariale şi de personal conform Contractului Colectiv de Muncă, inclusiv în situaţia exploatării aceluiaşi volum de masă lemnoasă. „Ca o remarcă a perioadei care s-a scurs de la începutul anului şi până la sfârşitul lunii septembrie, a fost asigurată lichiditatea necesară acordării drepturilor de personal şi celelalte drepturi inclusiv echipamentul de protecţie a muncii, la timp, fără întârzieri. Putem spune că activitatea din punct de vedere financiar a Direcţiei Silvice Suceava pentru primele 9 luni ale anului 2013 este mai mult decât profitabilă, depăşiri faţă de cifrele prevăzute prin bugetul aprobat anual înregistrându-se la toate categoriile”, a mai spus Sorin Ciobanu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava