Concert pascal
MOPAN Suceava

Administratorul depozitului ecologic de deşeuri de la Moara, Valerian Popovici, a atras atenţia asupra faptului că angajaţii care deservesc acest depozit se tem că ar putea să contacteze noul coronavirus, în condiţiile în care în continuare aici ajung deşeuri, fracţia uscată, de la persoanele aflate în izolare. Valerian Popovici a spus că a fost informat de către Direcţia de Sănătate Publică Suceava că potrivit unei instrucţiuni de la Institutul Naţional de Sănătate Publică doar deşeurile rezultate de la persoanele suspecte/confirmate cu noul coronavirus, aflate în supraveghere în centrele de carantină din ţară sunt considerate deşeuri infecţioase şi vor fi preluate şi transportate de către operatorii economici autorizaţi, respectând prevederile legale specifice în vigoare şi eliminate prin incinerare.

Valerian Popovici a spus că nici el şi nici cei ceilalţi salariaţi care lucrează la depozitul de la Moara nu înţeleg de ce în aceeaşi categorie nu intră şi deşeurile care provin de la persoanele aflate în autoizolare Popovici a spus că anterior primirii adresei respective de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, împreună cu reprezentanţii Consiliului Judeţean, ai Gărzii de Mediu şi cu operatorii de deşeuri din judeţ s-a convenit o procedură specială pentru colectarea deşeurilor care provin de la persoanele aflate în autoizolare, astfel încât acestea să nu se amestece cu celelalte şi mai mult să nu ajungă în contact cu angajaţii care deservesc depozitul de deşeuri. „A venit acea adresă de la DSP şi a anulat tot”, a declarat Popovici.

El a adăugat că de astăzi, toate transporturile de deşeuri care vin la depozitul de deşeuri de la Moara trebuie să fie însoţite de o declaraţie pe proprie răspundere, care trebuie completată de generatorul şi operatorul de deşeuri din localităţi, în care se precizează că deşeurile nu provin de la centrele de carantină sau de la familii unde sunt persoane aflate în carantină sau în izolare. Valerian Popovici a subliniat faptul că salariaţii de la depozitul de deşeuri se simt neprotejaţi şi au atras atenţia că în situaţia în care intră în contact cu deşeuri contaminate s-ar putea îmbolnăvi.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava