Concert pascal
MOPAN Suceava

La Serviciul Permise și Înmatriculări Auto din incinta „Iulius Mall” Suceava este în continuare aglomerație, pentru că există un număr foarte mare de cereri din partea cetățenilor. Asta, după ce activitatea unității a fost suspendată o lungă perioadă de timp, în urma declanșării crizei sanitare. Prezent în studioul Radio Top, subprefectul Daniel Prorociuc a explicat: „Serviciul Înmatriculări a avut activitatea suspendată peste o lună, examinările teoretice pentru obținerea permisului de conducere au fost suspendate peste două luni de zile, iar examinările la proba practică au fost oprite două luni și jumătate. Asta s-a întâmplat acum câteva luni și sunt cereri din urmă. Noi ne dăm toată silința să rezolvăm aceste probleme pentru a se reveni încet-încet la normal”. El a adăugat că Instituția Prefectului a activat două linii separate de programări on-line, pentru persoanele care doresc reexaminarea pentru permis și pentru cei care vor să-și înregistreze dosarul pentru examinare, pentru a evita pe cât posibil aglomerarea. Subprefectul a mai spus că la sala de examinări, din cele 15 stații active, se lucrează doar cu 7-8 pe zi, pentru a se păstra distanța minimă de 1,5 metri între persoane. În schimb, s-a prelungit programul de lucru cu publicul, iar zilnic 100-120 de persoane pot să dea examenul pentru permis. Daniel Prorociuc a precizat că în județul Suceava sunt aproximativ 250.000 de autovehicule, iar numărul posesorilor de permise auto este aproape același. Daniel Prorociuc a afirmat: „Vorbim de un număr extrem de mare de posesori de permis și de autovehicule. De aceea este și această cerere foarte mare și această presiune foarte mare pe cele două servicii aflate în coordonarea Instituției Prefectului”. El a subliniat că s-au făcut demersuri pentru ca după ieșirea din starea de alertă la Permise și Înmatriculări Auto să mai fie angajați măcar 2-3 oameni pentru a putea fi deschise noi ghișee.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava