Concert pascal
MOPAN Suceava

Alexandru Petrescu, ministrul Comunicațiilor şi Societăţii Informaţionale, a lansat luni, 25 martie 2019, Iniţiativa MCSI „România Comunică“, în cadrul unui eveniment organizat în cooperare cu Institutul Aspen România în prezența reprezentanților industriei de profil, mediului academic, autorităților din domeniul consultanților și sistemului financiar.

Inițiativa „România Comunică“ reprezintă un forum de dezbatere și proiecție strategică privind direcția de urmat pentru România în adoptarea tehnologiei informației la nivel național și are la baza un program de acțiuni şi evenimente pentru îmbunătățirea comunicării cu reprezentanții industriei de profil şi ai instituțiilor interesate de implementarea cu succes a digitalizării în economia şi societatea românească.

”România traversează o etapa de dezvoltare digitală intensă și de poziționare ca hub tehnologic emergent la nivelul Europei. Este momentul să intensificăm consultările și schimbul de experiență la nivel național și transfrontalier, să aducem pragmatism și acțiune viziunii cu privire la demersurile de promovare a politicilor publice în domeniu, întrucât doar într-o deplină convergență cu reprezentații industriei, acțiunile Guvernului se regăsesc în beneficii tangibile la nivelul firmelor şi cetățenilor României.

Prin lucrările Consiliului Consultativ România Digitală, prin Inițiativa Romania Comunică și prin eforturile depuse în conducerea lucrărilor domeniului digital la nivelul Președinției Consiliului UE, suntem încrezători în progresele ireversibile ale României, susținute de adoptarea tehnologiei informației și comunicațiilor în guvernare, economie și societate”, a declarat ministrul Alexandru Petrescu.

“Misiunea Institutului Aspen este promovarea unui dialog informat și non-partizan, pe diverse teme de interes pentru societatea românească. În cadrul Programului Aspen Tehnologie & Societate ne propunem să identificăm soluţii pentru îmbunătăţirea politicilor publice privind evoluţiile tehnologice şi impactul acestora asupra societăţii în ansamblu”, a declarat Mircea Geoană, Preşedintele Institutului Aspen România.

Evenimentul s-a bucurat de găzduire din partea Academiei de Studii Economice din București și de intervenții pe subiecte cheie în domeniul e-guvernării și securității cibernetice din partea reprezentanților mediului public și privat.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava