Concert pascal
MOPAN Suceava

Excelența Sa Kathleen Kavalec, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, a vizitat astăzi comuna Berchișești, în cadrul unui turneu ce a inclus mai multe localități din județul Suceava. ”Am întâmpinat-o cu bucurie și prețuire la Școala generală, iar în semn de respect i-am dăruit câteva obiecte tradiționale și un album, pentru a-și aminti cu drag de vizita la Berchișești, atât domniei sale, cât și membrilor delegației ce a însoțit-o. Doamna ambasador a remarcat elocința și determinarea cursanților noștri cuprinși în programul „Teach for Romania”, care instruiește viitorii profesori din învățământul de stat, pentru crearea unei educații sustenabile și performante în mediul rural”, a trasmis primarul Violeta Țăran.

Alături de înaltul oaspete s-au aflat Gabriela Dima, director regional al „Teach for Romania” și Grigore Bocanci, Inspector general școlar al județului Suceava.

”Preocuparea administrației publice locale din comuna noastră pentru dezvoltarea continuă a educației, reducerea considerabilă a abandonului școlar și a analfabetismului funcțional, precum și limitarea la maximum posibil a decalajelor existente între învățământul rural și cel urban a fost una constantă în ultimii 24 de ani, de când sunt primar, astfel încât doamna ambasador a plecat cu siguranță de aici cu o impresie excelentă. Sunt convinsă că, împreună cu Consilul Local, vom definitiva în continuare modernizarea infrastructurii educaționale a comunei Berchişeşti, astfel încât să pregătim cum se cuvine viitoarele generații, iar actualii elevi să facă față la maturitate rigorilor impuse de transformările economice și sociale pe care le vom traversa în anii următori”, a mai spus primarul comunei Berchișești.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava