Amber Heard are un nou iubit, pe Elon Musk

Amber Heard a confirmat, într-o postare pe contul ei de Instagram, că are o relaţie cu Elon Musk.
Despre actriţă – care s-a despărţit de Johnny Depp anul trecut, după un mariaj de 15 luni – se tot zvoneşte de anul trecut, din iulie, că ar avea o relaţie cu miliardarul în vârstă de 45 de ani. Acum, cei doi apar împreună într-o fotografie postată pe o reţea de socializare.
Mai mult, potrivit contactmusic.com, Amber şi Elon au fost văzuţi, duminică, ţinându-se de mână în Australia, acolo unde actriţa filmează pentru pelicula ‘Aquaman’. Cuplul era însoţit de fiul în vârstă de şase ani al fondatorului Tesla.
Recent, o sursă a spus, conform ContactMusic: „Amber şi Elon au o relaţie serioasă. Ea vrea să se căsătorească din nou şi îşi doreşte foarte mult un copil cu el.”