Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Angelica Fădor, a participat, astăzi, la Vatra Dornei, la dezbaterea publică a inițiativei legislative ce propune acordarea de vouchere de vacanță și în sectorul privat. „Inițiativa legislativă, a cărei co-inițiator sunt, prevede acordarea de vouchere de vacanță în sectorul privat, iar finanțarea acestora se va face de la Bugetul de Stat.

4,2 milioane de angajați din sectorul privat ar putea beneficia de aceste vouchere in valoare de 1450 lei/an și în acest fel s-ar elimina discrepanțele dintre cele două categorii de angajați: bugetari și sectorul privat.

În plus, investiția va revitaliza industria HORECA, dar și cele conexe, precum transportul, comerțul și serviciile, iar cca 60-65% din această investiție se va întoarce la Bugetul de Stat sub forma TVA, taxe, impozit pe salarii, impozit pe profit, etc.

Un lucru este clar, turismul are nevoie de sprijin, pentru ca a fost una dintre cele mai afectate ramuri ale economiei în perioada pandemiei, iar impactul negativ a contribuit la desființarea a zeci de mii de locuri de muncă, la închiderea a numeroase unități de cazare, iar efectele s-au resimțit în industriile conexe și în bunăstarea oamenilor”, a declarat Angelica Fădor.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava