Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, vrea reluarea programului național de stimulare a turismului autohton prin acordarea de vouchere de vacanță pentru angajații din sectorul public. Ioan Balan i-a transmis o întrebare pe această temă ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului în care a arătat că neutilizarea neutilizarea unui număr important de tichete de vacanță în anul 2020, precum și constrângerile bugetare determinate de criza sanitară și economică din anul 2021, au impus suspendarea pentru anul curent a acordării acestei facilități pentru angajații din sectorul public.

„Chiar și în aceste condiții, apetitul românilor pentru efectuarea de vacanțe a fost destul de mare în vara acestui an, ca efect al restricțiilor din perioada anterioară. Din păcate, un număr foarte mare de românii care își petreceau concediile în unitățile de cazare din România, au ales să-și petreacă vacanțele în afara frontierelor țării. Acest aspect este deosebit de important pentru sectorul turismului din România, care, după un an de mari provocări financiare, a fost nevoit să se relanseze cu un număr mult mai mic de turiști”, a precizat Ioan Balan.

El a adăugat că în condițiile în care în ultimii doi ani veniturile salariale din sectorul bugetar nu au mai fost majorate, iar ritmul de creștere a prețurilor a fost peste prognozele majorității instituțiilor din România, reluarea acordării voucherelor de vacanță din anul 2022 ar fi oportună, nu numai ca element de creștere a standardului de viață pentru o parte importantă a angajaților din țara noastră, dar și ca instrument de sprijin indirect pentru operatorii economici din sectorul turismului. În aceste condiții, el i-a solicitat ministrului turismului să spună dacă are în intenție ca în momentul elaborării proiectului de lege privind bugetul de stat pentru anul 2022 să susțină alocarea de credite bugetare pentru acordarea de tichete de vacanță pentru angajații din sectorul public. De asemenea, deputatul PNL de Suceava vrea să afle și dacă în condițiile în care platformele internaționale de rezervări, de tipul booking, percep operatorilor din turismul românesc comisioane foarte mari, uneori egale cu profitabilitatea operatorilor, nu ar fi oportun ca, la nivel național, ministerul economiei, antreprenoriatului și turismului să genereze o platformă online de rezervări, care să poată fi utilizată cu titlu gratuit de unitățile de cazare din România, în vederea intermedierii între consumatori și operatorii economici.

Ioan Balan solicită reluarea acordării de vouchere de vacanță pentru angajații din sectorul public, 5.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.5/10 (2 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava