Concert pascal
MOPAN Suceava

Ansamblul de Cântece şi Dansuri „Resovia Saltans” reprezintă Universitatea din Rzeszów, cea mai mare instituţie publică de învăţământ superior din Podkarpacie. Ea a fost înfiinţată în anul 1975. Neobişnuit de frumoasele dansatoare şi frumoşii dansatori, de un înalt nivel al talentului, evoluând în minunate costume originale pot fi admiraţi nu doar de publicul polonez, ansamblul prezentând spectacole în multe ţări ale Europei, dar şi în America de Sud şi Canada. De asemenea, este laureat a numeroase premii prestigioase şi menţiuni. El prezintă îndeosebi frumuseţea dansurilor populare poloneze: polonez, krakowiak, kujawiak, mazur precum şi versiunile lor de societate şi dansuri regionale (din Rzeszów, Lublin, Sądecczyna, Żywiec, Cieszyn), dansuri ale altor popoare (printre altele ruseşti, moldoveneşti, din Carpaţi), executând, de asemenea, melodii şi cântece populare din diferite regiuni ale Poloniei în interpretarea capelei şi a grupului vocal.

Evoluţiile Ansamblului de Cântece şi Dansuri „Resovia Saltans” înseamnă întâlnirea cu folclorul polonez de cea mai înaltă execuţie, profesionalism conexat cu pasiunea executorilor şi pitorescul frumoaselor costume populare.

Spectacolele ansamblului în cadrul Zilelor Culturii Polone se vor desfăşura în ziua de 6 septembrie, la orele 20,30, în sala de spectacole a Casei Polone, unde va evolua şi Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” (intrarea liberă) precum şi în ziua de 7 septembrie, după amiază, în Soloneţu Nou, în timpul anualei Sărbători a Roadelor.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava