MOPAN Suceava

Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, a anunţat că Ministerul Educaţiei a alocat o sumă de aproape 700.000 de lei pentru achiziţionarea manualelor şcolare pentru anul şcolar 2012-2013. Sinescu a spus că în cursul zilei de joi, 30 august a.c. va avea loc şedinţa Colegiului Prefectural, pe ordinea de zi fiind subiecte legate de stadiul pregătirii unităţilor de învăţământ din judeţul Suceava pentru începerea anului şcolar 2012-2013, supravegherea pieţei de produse şi servicii – preocupare prioritară a Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava şi raportul privind starea tehnică a amenajărilor de îmbunătăţiri funciare aflate pe teritoriul judeţului Suceava. “Primul subiect, şi cel mai important, se referă la stadiul pregătirii unităţilor de învăţământ din judeţul Suceava pentru începerea noului an şcolar Potrivit informării făcute de Inspectoratul Şcolar al judeţului Suceava, în toate unităţile şcolare din judeţ, pe parcursul vacanţei au fost luate măsuri de igienizare a spaţiilor, în vederea asigurării condiţiilor corespunzătoare începerii anului şcolar. Astfel în anul şcolar 2012 – 2013 în judeţul Suceava vor funcţiona 832 unităţi şcolare, din care 181 unităţi în mediul urban şi 642 în mediul rural”, a precizat Florin Sinescu prefectul judeţului Suceava. El a arătat că în şcolile sucevene au fost realizate lucrări constând în văruit, vopsit, dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare etc. Conform informărilor transmise din teritoriu, în majoritatea cazurilor lucrările au fost realizate în limitele bugetelor şi prin forţe proprii, cu personalul şcolii. Din acest punct de vedere toate unităţile vor fi pregătite, unele finalizându-şi deja demersurile specifice.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava