Concert pascal
MOPAN Suceava

Jocurile Europene de la Cracovia Malopolskau debutat oficial ieri 21 iunie, iar România va participa cu 150 de sportivi, 74 la feminin, 76 la masculin, la 18 discipline sportive, la întrecerile care se vor încheia pe 2 iulie.

Reprezentanţii României vor concura la atletism, badminton, baschet, box, ciclism, judo, kaiac-canoe, karate, rugby, sărituri cu schiurile, sărituri în apă, scrimă, taekwondo, tenis de masă, teqball, tir cu arcul, tir sportiv, triatlon.

Canoistul Cătălin Chirilă şi atleta Bianca Ghelber au fost portdrapelul României la ceremonia de deschidere a Jocurilor.

„Din discuţiile cu federaţiile care vor participa la Jocurile Europene, putem vorbi despre 12-14 medalii. Să vedem dacă această evaluare a federaţiilor este corectă sau nu. Pentru că se anunţă o competiţie foarte puternică”, a afirmat preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu.

În total, în programul Jocurilor Europene din Polonia figurează 29 de sporturi, fiind aşteptaţi circa 7.000 de sportivi din 48 de ţări.

La precedenta ediţie a Jocurilor Europene, Minsk 2019, România a ocupat locul 26 în clasamentul final pe naţiuni, cu 10 medalii, dintre care două de aur, trei de argint şi cinci de bronz. Atunci, pentru România, aurul a fost câştigat de Laura Georgeta Coman, în proba de puşcă aer comprimat 10 m, şi de Cătălin Chirilă şi Victor Mihalachi, la canoe-2 pe 1.000 m. Medaliile de argint au fost cucerite de Dacian Barna şi Andreea Bogati în proba de perechi mixte din concursul de gimnastică aerobică, de perechea Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs la tenis de masă – dublu mixt şi de echipa feminină de tenis de masă (Bernadette Szocs, Elizabeta Samara şi Daniela Dodean). Medaliile de bronz au fost obţinute la sambo, prin Daniela Poroineanu (cat. 56 kg), Anda Mihaela Vâlvoi (cat. 64 kg) şi Alina-Petronela Păunescu (cat. +80 kg), la gimnastică aerobică – grup (Gabriel Bocşer, Mihai Alin Popa, Dacian Nicolae Barna, Dorin Marian Broţei şi Andreea Bogati) şi la lupte, prin Kriszta Incze (cat. 62 kg).

Componenţa echipei României pentru Jocurile Europene de la Cracovia Malopolska:

Atletism – 38 sportivi (18 feminin, 20 masculin): Marina Andreea Baboi (100 m, 4×100 m), Maria Valeria Bisericescu (200 m, ştafetă 4×100 m), Andrea Miklos (400 m, ştafetă mixtă 4×400 m mixt), Sanda Belgyan (400 m garduri, ştafetă mixtă 4×400 m mixt), Claudia Mihaela Bobocea (800 m, 1500 m), Elena Mirela Lavric (4×400 m mixt), Adelina Panaet (3000 m obstacole), Anamaria Nesteriuc (100 m garduri, ştafetă 4×100 m), Mădălina Elena Sîrbu (5000 m), Alina Rotaru-Kottmann (săritura în lungime), Diana Ana Maria Ion (triplusalt), Andreea Ştefania Drăgan (săritura cu prăjina), Daniela Stanciu (săritura în înălţime), Ioana Diana Ţiganaşu (aruncarea greutăţii), Andreea Iuliana Lungu (auncarea discului), Bianca Florentina Ghelber (aruncarea ciocanului), Ioana Valentina Baciu (aruncarea suliţei), Emma Maria Adnana Matyus (4×400 m mixt, 4×100 m), Nicolae Rezmives (100 m, ştafetă 4×100 m), Ionuţ Andrei Neagoe (ştafetă 4×100 m), Marian Valentin Tănase (200 m, ştafetă 4×100 m), Robert Parge (400 m), Mihai Sorin Dringo (ştafetă mixtă 4×400 m mixt), Cristian Gabriel Voicu (800 m), Marian Coman (1500 m), Dragoş Luca Pop (5000 m), Alin Ionuţ Anton (100 m garduri, ştafetă 4×100 m), Vlad Dulcescu (400 m garduri), Damian Mititelu (3000 m obstacole), Gabriel Bitan (săritura în lungime), Răzvan Grecu (triplusalt), Marius Cristian Dumitrache (săritura în înălţime), Răzvan Doroftei (săritura cu prăjina), Rareş Andrei Toader (aruncarea greutăţii), Alin Firfirică (aruncarea discului), Dragoş Ionuţ Nicorici (aruncarea ciocanului), Alexandru Mihăiţă Novac (aruncarea suliţei) Cristian Nicuşor Roiban (4×100 m);

Antrenori: Teodoru Agachi, Valentin Anghel, Mihai Marius Corucle, Cornel Grigore, Magdolna Viola Kanizsay, Mihaela Melinte, Marinela Mirea, Nicoleta Grasu;

Badminton – 1 sportiv (masculin): Teodor Ioan Cioroboiu;

Antrenor: Daniela Maleş;

Baschet 3×3 – 8 sportivi (4 feminin, 4 masculin): Anamaria Vîrjoghe, Alina Maria Podar, Sonia Kim, Teodora Manea, respectiv Vladislav Şolopa, Alexandru Coconea, Christian Radu Chiţu, Constantin Aurelian Gavriloaia;

Antrenor: Bogdan Popescu;

Box – 6 sportivi (3 feminin, 3 masculin): Lenuţa Lăcrămioara Perijoc (cat. 54 kg), Maria Claudia Nechita (cat. 57 kg), Loredana Andreea Marin (cat. 60 kg), respectiv Paul Andrei Arădoaie (cat. 80 kg), Andrei Valentin Găvae (cat. 57 kg), Cosmin Daniel Hermeziu (cat. 71 kg);

Antrenori: Dumitru Dorobanţu (masculin), Adrian Lăcătuş, Mihaela Lăcătuş (feminin);

Ciclism – mountain bike (MTB) – 4 sportivi (masculin): Vlad Dascălu, Ede Karoly Molnar, Roberto Dumitru Burţa, Jozsef Attila Malnasi;

Antrenor: Paulo De La Fuente Perez;

Judo – 9 sportivi (4 feminin, 5 masculin): Florentina Cornelia Ivănescu, Alexandra Cristina Mazilu, Serafima Moscalu, Alexandra Maria Pop, Alex George Ioan Creţ, Mircea Alexandru Croitoru, Asley Gonzalez-Montero, Alexandru Constantin Raicu, Ioan Dziţac;

Antrenori: Gianina Florinela Andreica, Emil Ioan Morar;

Kaiac-canoe – 5 sportivi (1 feminin, 4 masculin): Camelia Maria Mincă, Cătălin Chirilă, Ilie Sprincean, George Mihăiţă Ţenţa, Darius Florentin Zaharia;

Antrenori: Florin Popescu, Nicu Romică Şerban;

Karate WKF – 1 sportiv (masculin): Ştefan Comănescu;

Antrenor: Traian Gheorghiţă Iancu;

Rugby în VII – 26 sportivi (13 feminin, 13 masculin): Andreea Maria Atomi, Andreea Berbeci, Ana Maria Bocan, Ana Maria Carmen Călin, Ana Maria Sandu, Ionela Alina Dincă, Elena Drăgan, Diana Marina Gavril, Ana Marilena Leca, Ana Maria Nanu, Bianca Alexandra Preda, Simona Roşca, Raluca Ştefania Săvădan, respectiv Kemal Erdogan Altinok, Alexandru Petru Bucur, Ionuţ Marian Donici, Paul-Mihai Graure, Andrei Homiuc, Marian Ispir, Gabriel Dănuţ Jipa, Tevita Manumua, Daniel Plai, Ştefan Nedelcu, Stephen-Ross Shennan, Taliauli-Malohi Sikuea, Teodor Andi Ursu;

Antrenori – feminin: Claudiu Bogdan Dumitru (principal), Neculai Tarcan (secund); masculin – Florian Adrian Vlaicu (principal), Silviu Andrei Tănase (secund);

Sărituri cu schiurile – 7 sportivi (3 feminin, 4 masculin): Daniela Vasilica Haralambie, Alessia Mîţu-Coşca, Delia Anamaria Folea, Daniel Andrei Cacina, Andrei Feldorean, Mihnea Alexandru Spulber, Nicolae Sorin Mitrofan;

Antrenori: Adrian Corneliu Comănescu, Csaba Nemeth;

Sărituri în apă – 6 sportivi (4 feminin, 2 masculin): Amelie Enya Forster, Ioana Andreea Cârcu, Nazanin Adelyne Ellahi, Nicoleta Angelica Muscalu, Constantin Popovici, Alexandru Avasiloae;

Antrenori: Florin Avasiloae, Adrian Gavriliu, Claudia Roxana Tiu;

Scrimă – 18 sportivi (12 feminin, 6 masculin): floretă – Mălina Elena Călugăreanu, Andreea Bianca Dincă, Anca Florina Săveanu, Emilia Florentina Corbu, Nicolae Silviu Roşu; spadă – Mihaela Lidia Leonte, Alexandra Paula Predescu, Bianca Aurelia Benea, Greta-Annamaria Vereş, Alex-Eugen Ianos-Oroian; sabie – Matei Cîdu, Răzvan Paul Ursachi, Iulian-Robert Teodosiu, George Florin Dragomir, Tania Luţea, Sabina Mihaela Martiş, Ilinca Pantiş, Maria Matei;

Antrenori: Marius Sorin Gheorghe (floretă masculin), Teodor Virgil Sălişcan (floretă feminin), Nicolae Mihăilescu (spadă feminin), Lehel Nagy (spadă masculin), Tiberiu Alexandru Dolniceanu (sabie feminin), Rareş Eugen Dumitrescu (sabie masculin);

Taekwondo WT – 2 sportivi (1 feminin, 1 masculin): Laurenţiu Andrei Snacov¸ Gabriela Bianca Coman;

Antrenor: Constantin Apostol;

Tenis de masă – 8 sportivi (4 feminin, 4 masculin): Elizabeta Samara, Bernadette Cynthia Szocs, Andreea Dragoman, Adina Mihaela Diaconu, Ovidiu George Ionescu, Hunor Janos Szocs, Darius Emanuel Movileanu, Andrei Eduard Ionescu;

Antrenori: Viorel Filimon, Andrei Filimon;

Teqball – 4 sportivi (2 feminin, 2 masculin): Kinga Barabasi, Katalin Dako, Szabolcs Ilyes, Apor Gyorgydeak;

Oficial de echipă: Lorant Szanto;

Tir cu arcul – 2 sportivi (1 feminin, 1 masculin): Mario Denis Ţîmpu, Mădălina Ştefania Amăistroaie;

Antrenor: Viorel Hăbian;

Tir sportiv – 3 sportivi (feminin): Roxana Georgiana Sidi, Laura Georgeta Ilie, Daria Olimpia Haristiade;

Antrenori: Peter Sidi, Olimpiu Florin Marin;

Triatlon – 2 sportivi (1 feminin, 1 masculin): Antoanela Felicia Manac, Felix-Pierre Duchampt;

Antrenor: Ovidiu Nicolae Burghelea.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava