Concert pascal
MOPAN Suceava

Auchan România sărbătorește Ziua Națională cu o nouă acțiune dedicată Clubului Mărcilor Emblematice Românești, care aniversează un an de la înființare. Astfel, până pe 5 decembrie 2021, produsele românești cu tradiție vor beneficia de o expunere specială în cadrul tuturor hipermarketurilor Auchan din ţară, cât și de promoții speciale prin cardul de fidelitate MyCLUB Auchan. Clubul Mărci Emblematice Românești a fost lansat anul trecut, din dorința de a aduce în atenția românilor unele dintre cele mai apreciate mărci autohtone de bunuri de larg consum. Totodată, Auchan invită și alte branduri românești să se alăture clubului și să participe la promovarea produselor locale.

Ințiativa este unică pe piața de retail din România, iar prin acest demers Auchan și-a propus să întreprindă cât mai multe acțiuni menite să evidențieze mărcile înființate pe plan local, care se bucură de o îndelungată tradiție, în unele cazuri chiar și de peste un secol. Pentru acestea, în cadrul clubului a fost creată și secțiunea Clubul Mărci Românești de 100 de ani. Demersul sprijină producătorii locali și consumul de produse românești.

Și anul trecut, timp de două săptămâni, mărcile emblematice au beneficiat de o expunere specială în cadrul tuturor hipermarketurilor Auchan din ţară, oferind clienţilor o adevărată paradă de 1 Decembrie. Milioane de români au putut să redescopere produsele celor mai cunoscute mărci româneşti, cu tradiţie, iar parada va avea loc și în acest an.

Clubul Mărcilor Emblematice restabilește relația aparte dintre Auchan, consumatorii săi și mărcile românești și duce mai departe gusturile şi valorile locale. O marcă emblematică reprezintă o marcă înființată pe plan local și care se bucură de o îndelungată tradiție, în unele cazuri chiar și de peste un secol. Sunt mărcile a căror valori principale au rămas neschimbate și care și-au respectat promisiunile de-a lungul timpului față de consumatori. Acestea au produse bazate pe rețete românești și folosesc prioritar materie primă locală, aducând  constant și noutăți pe piață.

Clubul Mărcilor Emblematice Româneşti reuneşte în prezent 34 de mărci naţionale: ALBALACT, BANEASA, BERGENBIER, BORSEC, BUGECI, BUCOVINA, CAROLI, CIUCAȘ, COTNARI, CRIS-TIM, DACIA PLANT, DERO, DOINA, EDENIA, FAGARAȘ, FARES, FARMEC, GEROVITAL, KANDIA, LONCOLOR, MĂGURA, MATACHE MĂCELARU, NAPOLACT, NUFĂR, PLAFAR, POIANA, ROM, SANO VITA, SCANDIA, TIMIȘOREANA, TRIUMF, UNISOL, URSUS, ZAREA.

Auchan România are în portofoliu 33 de hipermarketuri Auchan, o rețea de 109 magazine de proximitate MyAuchan, dintre care 100 în stațiile Petrom, și 5 supermarketuri Auchan. Cu peste 280.000 m2 suprafaţa netă de vânzare, o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,2 miliarde de Euro, Auchan propune celor circa 5 milioane de locuitori din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, permanent. Pe www.auchan.ro, Auchan prezintă peste 25.000 de produse, clienții având posibilitatea de a intra în posesia comenzilor plasate online fie prin ridicare din magazin – Click&Collect, din parcarea magazinului – Auchan Drive sau prin livrare la domiciliu standard sau expres. În 2021, Auchan a obținut medalia Customers’ Friend și statutul Customers’ Friend – Superior Excellence, confirmând calitatea excelentă a relațiilor cu clienții săi. Toate magazinele, depozitele și birourile gestionate de Auchan dețin certificarea Safe Guard care confirmă respectarea și implementarea corectă a celor mai bune practici de siguranță împotriva răspândirii COVID-19.

Auchan sărbătorește Ziua Națională alături de Mărcile Emblematice Românești, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava