Facos Suceava Romania
SC Diasil Service SRL Suceava - Impreuna pentru un oras curat

Noul preşedinte al Consiliului Judeţean, social democratul Cătălin Nechifor, şi-a prezentat vineri într-o conferinţă de presă, priorităţile sale prentru perioada imediat următoare printre acestea regăsindu-se efectuarea unui audit intern în Consiliul Judeţean şi unităţile subordonate. „Vreau să fac un audit intern la Consiliul Judeţean şi unităţile subordonate care să fie pe trei zone care să însemne partea juridică, partea tehnică şi pafrtea financiară. Nu avem timp să aşteptăm să vină Curtea de Conturi şi este foarte normal să ştim ce preluăm, care este activul care este pasivul. Acest audit se va face chiar din prima zi după instalarea mea în funcţia de preşedinte”, a declarat Nechifor. El a mai spus că prima dintre priorităţile sale este restabilirea normalităţii în judeţ şi în instituţie. Pe lista de priorităţi ale noului preşedinte al Consiliului Judeţean se mai află participarea la şedinţele de constituire a Consiliilor Locale în toate cele 114 localităţi ale judeţului, întâlniri cu şefii de instituţii deconcentrate şi cu şefii instituţiilor subordonate Consiliului Judeţean „pentru a vedea care sunt dificultăţile cu care se confruntă, nevoile şi priorităţile lor”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava