Concert pascal
MOPAN Suceava

La data de 4 iunie în jurul orei 18:40, polițiștii Poliției Orașului Vicovu de Sus, aflându-se în cadrul acțiunii pe linia prevenirii şi combaterii nerespectării regimului legal de viteză şi a depăşirilor neregulamentare de către participanţii la traficul rutier, au depistat un autoturism ce circula pe DJ 209 G, din direcția Brodina către Straja,cu viteza de 79 km/h în localitate. S-a procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire, moment în care conducătorul auto a încetinit, însă în momentul în care autospeciala de poliție a ajuns în apropiere, a demarat în trombă.  În aceste condiții s-a inițiat acțiunea de urmărire a autoturismului cu utilizarea semnalelor acustice și luminoase și totodată, s-a solicitat sprijinul unui alt echipaj de poliție care se afla de asemenea în cadrul acțiunii, pe raza com. Straja.  La aproximativ doi km de locul unde i s-a efectuat semnal de oprire, s-a procedat la blocarea de către cel de-al doilea echipaj, efectuând din nou semnal de oprire autoturismului, unul dintre agenți folosind dispozitivul baraj rutier extensibil cu țepi (SPIKE). Astfel, s-a reușit oprirea autoturismului în condiții de siguranță, iar conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat de 35 de ani, din  Straja, în autoturism aflându-se alți doi pasageri de 23 și 47 ani, ambii din comuna Straja. Fiindu-i solicitate pentru control conducătorului auto documentele personale și ale autoturismului, acesta a prezentat documentele auto, declarând că documentele personale nu le are asupra sa. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a solicitat testarea acestuia cu aparatul alcooltest, rezultatul testării fiind de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind condus la Spitalul Municipal Rădăuți unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pentru abaterile rutiere săvârșite, șoferul a fost sancționat contravențional conform art. 121 alin 1 din ROUG 195/2002, conform art. 31 lit. a din ROUG 195/2002, conform art.147 alin. 1 din OUG 195/2002 cu amendă în valoare de 1740 lei, fiindu-i suspendat și permisul de conducere. Totodată, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”. De asemenea, pasagerul de 23 ani a fost sancționat contravențional conform  Legii nr. 61/1991, cu amendă în valoare de 2000 lei.

Autoturism de mare viteză blocat de polițiștii din Vicovu de Sus  după o urmărire în trafic cu utilizarea dispozitivelor cu țepi. Șoferul beat turtă a rămas fără permis  , 5.0 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/10 (3 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava