Concert pascal
MOPAN Suceava

Dacă la sfârșit de săptămână drumarii au avut de lucru cu ninsorile din zona de munte a Moldovei, conform avertizărilor meteorologice, începând cu dimineața de luni, 22 ianuarie 2018, frontul atmosferic se mută spre sudul regiunii, unde se așteaptă intensificări ale vântului și ninsori viscolite.

Pe acest fond, DRDP Iași recomandă participanților la trafic care doresc să călătorească spre sudul țării, să se informeze din timp cu privire la condițiile meteo și la starea carosabilului și să nu plece la drum decât în caz de strictă necesitate, cu echiparea corespunzătoare a autovehiculelor și adaptarea vitezei la condițiile de trafic. Menționăm că, începând din această seară sunt anunțate ninsori însemnate cantitativ în Muntenia și pe Valea Prahovei, iar de la primele ore ale dimineții de mâine, până seara, la ora 22:00, sunt prognozate intensificări susținute ale vântului și ninsori viscolite pentru județele Galați, Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Constanța, Tulcea. „Recomandarea noastră pentru șoferii care călătoresc spre sudul Moldovei, dar și spre Capitală sau spre Constanța, este de a circula cu prudență și de a se informa cu privire la starea drumurilor. În ceea ce ne privește, DRDP Iași este pregătită să intervină cu utilaje și material antiderapant în zonele vizate, având totodată posibilitatea ca, în caz de necesitate, să dislocăm resurse din județele neafectate de avertizarea meteorologică”, a declarat Ovidiu-Mugurel Laicu, director general regional al DRDP Iași.

Menționăm că, la acest moment, starea drumurilor naționale din regiunea Moldovei este bună, cu unele sectoare de zăpadă frământată pe raza Secției de Drumuri Naționale (SDN) Câmpulung Moldovenesc, în rest, carosabilul fiind umed, cu porțiuni uscate.

De asemenea, în intervalul 20 ianuarie, ora 17:00 – 21 ianuarie, ora 12:00, la nivelul celor 9 SDN subordonate, s-a intervenit cu aproximativ 150 de utilaje de deszăpezire și s-au împrăștiat 1.017 tone de material antiderapant (1.013 t sare și restul clorură de calciu și produs ecologic).

Pentru orice sesizări legate de starea drumurilor naționale, DRDP Iași stă la dispoziția participanților la trafic prin Dispeceratul său deschis în regim de permanență – tel. 0232/213168. Informații actualizate despre starea vremii și a carosabilului pot fi obținute și de la Dispeceratul CNAIR, la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, precum și de pe paginile noastre web, www.drdpiasi.ro, respectiv www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situația Drumurilor Naționale.

Imagini și informații actualizate periodic, pe Facebook: https://www.facebook.com/cnadnr/, respectiv https://www.facebook.com/DRDPIS/

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava