Concert pascal
MOPAN Suceava

Preşedintele liberalilor suceveni, Alexandru Băişanu, care candidează din partea USL pentru funcţia de deputat în colegiul nr. 1 Suceava a sfătuit-o pe Sanda-Maria Ardeleanu, actualul deputat din acest colegiu, să renunţe la campania electorală, deoarece „îşi pierde vremea”. Cei doi candidează în acelaşi colegiu la alegerile parlamentare din data de 9 decembrie 2012. În cadrul unei conferinţe de presă, Alexandru Băişanu s-a declarat „uimit” de afirmaţiile Sandei-Maria Ardeleanu cu privire la sprijinul pe care aceasta l-a acordat Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava. „Toţi profesorii şi studenţii suceveni sunt uimiţi de aceste declaraţii politice ale doamnei Ardeleanu”, a spus Băişanu. El a precizat că în perioada 2008 – 2012 universitatea suceveană nu a primit nici un fel de sprijin din partea guvernării PDL. Alexandru Băişanu a subliniat că universitatea suceveană a cunoscut cea mai puternică dezvoltare în perioada 2004 – 2008, când la guvernare era PNL. „Guvernul Tăriceanu a reuşit să asigure la universitatea din Suceava o infrastructură de excepţie. Mai mult, am reuşit să obţinem 30 de hectare de teren pentru un campus universitar, care dacă ar fi fost realizat ar fi adus la Suceava peste 10.000 de studenţi, care s-ar fi adăugat la cei peste 10.000 de studenţi care sunt în momentu de faţă”, a declarat candidatul USL pentru funcţia de deputat în colegiul nr. 1 Suceava. Alexandru Băişanu a arătat că în ultimii ani universitatea suceveană a primit mai puţini bani de la bugetul de stat, şi mai mult, Consiliul Judeţean şi Primăria Suceava nu au alocat în perioada guvernării PDL nici un leu. Băişanu a arătat că deşi nu a primit nici un ban de la municipalitate, Universitatea „Ştefan cel Mare Suceava” plăteşte anual taxe şi impozite locale de peste 5 milioane de euro. Făcând referire directă la Sanda-Maria Ardeleanu, liderul PNL Suceava a declarat că „Există unii dintre noi care timp de patru ani nu au făcut absolut nimic pentru această universitate. Şi iată că în perioada 2008 – 2012 nu am mai reuşit să punem cărămidă peste cărămidă nici măcar un metru pătrat. Ba din contră. Am ajuns ca universitate să fim clasaţi în rândul universităţilor de rang trei, alături de universităţile apărute peste noapte şi din greşeală. Şi aceasta datorită unei legi nefericite a învăţământului, datorită unor criterii stabilite de PDL şi deputaţii profesori, fie ei şi universitari”, a precizat Alexandru Băişanu.

 

Liderul PNL Suceava: Doamna Ardeleanu nu a făcut nimic patru ani, cât timp universitatea a fost biciuită pe nedrept

Preşedintele PNL Suceava a acuzat-o pe Sanda-Maria Ardeleanu că deşi a fost membră a Comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor nu a făcut nimic pentru a sprijini universitatea suceveană. „Reacţiile domniei sale timp de patru ani, cât timp universitatea din Suceava a fost biciuită pe nedrept, au fost doar acelea de a-l pupa zilnic pe Funeriu, ministru morgii învăţământului românesc, pe care îl glatula de fiecare dată când îl vedea. Rolul Sandei Maria Ardeleanu ar fi fost simplu. Ori murea pentru interesele acestei universităţi şi susţinea fără echivoc nevoile şi aspiraţiile ei, ori dacă nu avea posibilitatea, trebuia să-şi dea demisia. Nenorocirea e că doamna Sanda Maria Ardeleanu a ales să rămână o doamnă elegantă, zâmbitoare cu toată lumea, şi nu să-şi dea demisia sau să lupte pentru universitatea din Suceava”, a declarat candidatul USL. El a subliniat că după clasificarea în cel de-al treilea eşalon, universitatea suceveană riscă să piardă masterate, doctorate, dar şi „munca de o viaţă a unor profesori de excepţie”. El a sfătuit-o pe Sanda-Maria Ardeleanu să înţeleagă faptul că e un profesor bun, „şi o respect pentru lucrul acesta”, că e o doamnă elegantă, însă i-a transmis că în Parlamentul României „este nevoie de forţă, de putere, de capacitatea a a atrage lângă tine toate forţele politice care să ducă la bun sfârşit munca profesorilor universităţii sucevene”.

„O sfătuiesc să nu se mai plângă şi să nu-şi mai ceară scuze sucevenilor pentru faptul că nu a reuşit să sprijine Universitatea Ştefan cel Mare Suceava. Şi o sfătuiesc să renunţe la a mai bate drumurile prin Suceava pentru că pur şi simplu pierde vremea”, a încheiat Alexandru Băişanu.

Băişanu îi transmite Sandei-Maria Ardeleanu să renunţe la campania electorală, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava