Concert pascal
MOPAN Suceava

Senatorul PSD de Suceava, Neculai Bereanu, a depus la Senat un proiect de lege prin care persoanele asigurate din România să-şi recupereze banii în situaţia în care sunt nevoiţi să plătească pentru analizele incluse în pachetul de servicii medicale de bază. Iniţiativa lui Neculai Bereanu completează actualele prevederi ale Legii cu privire la reforma în domeniul sănătăţii.

Bereanu a declarat că în momentul de faţă există cazuri în care persoanele asigurate merg să-şi facă analizele medicale gratuite la laboratoarele de specialitate, însă în anumite situaţii sunt nevoiţi să plătească pentru acestea pe motiv că laboratoarele nu mai au bani. „Medicii de familie trimit pacienţii la analize, la laboratoarele specializate, iar când aceştia ajung acolo, în 90% din cazuri, constată că nu mai sunt bani şi sunt reprogramaţi peste câteva luni. Ori o persoană bolnavă nu poate să aştepte două – trei luni pentru a-şi face analizele de care au nevoie şi de care trebuie să beneficieze gratuit”, a explicat senatorul PSD de Suceava.
Neculai Bereanu a arătat că prin iniţiativa sa, persoanele asigurate care ajuns în situaţia prezentată mai sus ar urma vor beneficia de rambursarea ulterioară a tuturor cheltuielilor efectuate pentru investigaţiile din cadrul pachetului de servicii medicale de bază pentru specialităţile paraclinice la care ar fi îndreptăţiţi fără contribuţie personală, în termen de 60 de zile de la efectuarea plăţii.

Bereanu a arătat că după ce plătesc analizele de care ar fi trebuit să beneficieze în mod gratuit, persoanele asigurate vor depune documentaţia necesară la Casele de Asigurări de Sănătate, iar aceste instituţii le vor returna sumele plătite în termen de 60 de zile.
„În vederea preîntâmpinării dificultăţilor cu care se confruntă asiguraţii, legate de cele mai mult ori de efectuarea investigaţiilor din cadrul pachetului de servicii medicale de bază pentru specialităţile paraclinice am iniţiat această propunere legislativă, în sensul efectuării acestor investigaţii, cu decontarea ulterioară a cheltuielilor legate de obţinerea acestor servicii”, a declarat senatorul PSD de Suceava. Neculai Bereanu a mai spus că această iniţiativă a fost depuse ieri la Senat, pentru a fi adoptată în procedură de urgenţă.

Bereanu a mai explicat că a avut această iniţiativă la solicitarea unui număr foarte mare de persoane care i-au sesizat problemele pe care le întâmpină în momentul în care se duc să-şi facă analizele gratuite incluse în pachetul de bază de servicii medicale.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava