Festivalul International Ciprian Porumbescu

În Duminica a XXII-a după Rusalii, în care este relatată Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, 31 octombrie 2021, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” Rotunda – Liteni, Protopopiatul Fălticeni. Ierarhul a fost așteptat cu emoție și bucurie și întâmpinat cu flori de copiii satului, în sunetul clopotelor.

Cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la târnosirea lăcașului de cult, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica parohială, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, dintre care îl amintim pe părintele Adrian Dulgheriu, protoiereu al Protopopiatului Fălticeni.

După citirea Sfintei Evanghelii, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a tâlcuit pilda rânduită pentru această zi și a evidențiat faptul că pentru a dobândi viața veșnică avem nevoie de aproapele nostru și ca dragostea noastră să fie îndreptată către acesta. „Sfânta Evanghelie pe care tocmai am ascultat-o ne-a vorbit despre bogați și săraci, despre soarta celui bogat și soarta celui sărac (…), despre faptul că cei din iad îi văd pe cei din rai și că cei din iad știu, au cunoștință despre ce s-a întâmplat în viața lor; nu uită nimic, se îngrijesc chiar și pentru cei de pe pământ. (…) Cum ajungem noi să nu avem soarta acestui bogat? Cum ajungem să ne bucurăm de desfătare din sânul lui Avraam? Cum ajungem în Rai? Cum ne apropiem de Dumnezeu? Cum ajungem noi la Dumnezeu? Această pildă, ne spune că, printre altele, ajungem la Dumnezeu nu de unul singur, ci ajungem la Dumnezeu prin altcineva. Ajungem la Dumnezeu prin aproapele, ajungem în Împărăția cerurilor, în rai, prin celălalt. (…) Bogatul se putea mântui, dar nu prin el însuși, nu prin ce a făcut el numai, ci prin Lazăr. Dacă avea grijă de Lazăr, dacă îi păsa de Lazăr, bogatul acesta putea să fie cu Lazăr alături, în sânul lui Avraam.”

În continuare, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a subliniat faptul că numai prin iubirea aproapelui putem dovedi iubirea pe care o purtăm lui Dumnezeu. „În Lazăr, acest bogat trebuia să vadă nu pe omul bolnav, nu pe omul sărac, ci ar fi trebuit să vadă, și să vedem noi toți în orice Lazăr din jurul nostru bolnav, sărac, amărât, necăjit, nebăgat în seamă, pe Dumnezeu. În orice om, noi ar trebui să Îl vedem pe Dumnezeu, pe Domnul Hristos. (…) Când faci un bine unui om, nu îi faci numaidecât lui, ci Îi faci lui Dumnezeu. De aceea, acest bogat nu a putut să vadă fața lui Dumnezeu în Împărăția cerurilor, pentru că nu a reușit să-L vadă pe Dumnezeu în fața unui om cu care el a trăit aici, pe pământ. (…) Cine iubește pe Dumnezeu trebuie să iubească și pe aproapele și cine iubește pe aproapele, cel căruia îi pasă de aproapele acela da, Îl iubește pe Dumnezeu.”

Preasfinția Sa a amintit că smerenia, răbdarea și dragostea l-au mântuit pe Lazăr. „Săracul și bolnavul Lazăr a ajuns în sânul lui Avraam, în raiul desfătării, întru strălucirile sfinților cu îngerii, lăudând pe Dumnezeu. Singur a ajuns? Doar pentru faptul că a fost sărac, doar pentru faptul că a fost bolnav? Nu. Într-un fel, și Lazăr a ajuns în rai prin bogat. (…) Sărac fiind, bolnav fiind, ignorat de acest bogat la poarta căruia stătea, el nu a cârtit, nu s-a arătat nemulțumit. (…) Lazăr s-a mântuit prin bogat pentru că nu l-a judecat, pentru că n-a cârtit înaintea lui Dumnezeu, pentru că stând acolo și văzând bogățiile în care trăia, cu care se desfăta bogatul, a avut răbdare.

În încheiere, ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre drumul către rai, pe care nu îl putem parcurge singuri și despre cei pe care trebuie să îi însoțim, cu fapte bune și dragoste, pentru a-L cunoaște deplin pe Tatăl Ceresc. Totodată, Preasfinția Sa a reamintit faptul că suntem fii ai Lui și iubirea și lumina Lui se revarsă asupra tuturor. „La Dumnezeu nu ajungem singuri: ajungem în funcție de ceea ce facem cu cei din jur. Nu trăim singuri și nici nu ne mântuim de unii singuri. (…) Avem nevoie de alții, avem nevoie de preot, ca să ne dezlege de păcate, avem nevoie de preot care aduce Sfânta Jertfă, avem nevoie de biserică. (…) La Dumnezeu ajungem ducând pe cineva de mână, cu cineva de mână, cu un om necăjit pe care l-am ajutat, cu cineva căruia i-am spus o vorbă bună. La Dumnezeu ajunge soțul cu soția lui de mână și soția cu soțul ei de mână; nu se mântuiește unul fără celălalt. Copiii, cu ei ne ducem la Dumnezeu. Preotul se duce la Dumnezeu de mână cu credincioșii, cu dumneavoastră. (…) Dacă am putea să învățăm lecția aceasta, că nu trăim singuri, că mai sunt și alții în jurul nostru, că sunt importanți. (…) Nu suntem bogați și săraci în fața lui Dumnezeu. Să contenim odată cu împărțirile acestea, unii mai deștepți și alții cu mai puțină carte. Nu la asta se uită Dumnezeu. (…) Suntem una în fața Lui și Dumnezeu pe toți vrea să ne mântuiască, pe toți vrea să ne vindece, pe toți ne vrea în sânul lui Avraam, în Împărăția cerurilor.”

În continuare, preotul paroh Mihai Ursuleasa a dat citire istoricului lăcașului de cult din Rotunda și a acordat distincții de vrednicie din partea Consiliului Parohial, celor care au sprijinit lucrarea Bisericii. Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a înmânat diplomele de excelență și plachetele cu Ordinul „Sfântul Apostol Andrei” domnului Tomiță Onisii, primarul orașului Liteni, domnului Liviu Grigore, directorul Școlii Gimnaziale Rotunda, profesorului Gheorghe Purnici și interpretei de muzică populară Silvia Semeniuc.

La momentul rânduit, ierarhul l-a hirotonit pe ierodiaconul Mihail Toma întru ieromonah, pe seama Chiliei cu hramul „Tuturor Sfinților” de la Mănăstirea Sihăstria Putnei.

Părintele paroh a adus prinos de recunoștință și mulțumire tuturor celor care au fost prezenți la acest eveniment deosebit. Sfinția sa i-a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Calinic pentru binecuvântare și Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul pentru prezență în aceste momente de sărbătoare pentru întreaga comunitate.

Pentru a marca momentul împlinirii celor 200 de ani de la târnosirea bisericii, astăzi a fost sfințită o piatră comemorativă aflată pe peretele exterior al lăcașului de cult.

A fost binecuvântat prin stropire cu apă sfințită și Monumentul Eroilor Neamului căzuți pe câmpurile de luptă în timpul Primului și celui de-al Doilea Război Mondial. Au fost pomeniți ctitorii lăcașului de cult și eroii martiri din localitatea Rotunda, iar reprezentanți ai Consiliului Parohial, ai autorităților locale și ai școlii din localitate au depus coroane de flori la monumentul închinat celor care și-au dat viața pentru țară.

La evenimentul desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic au fost prezenți numeroși credincioși care au participat cu bucurie la Liturghia arhierească și s-au închinat cu evlavie la racla cu o părticică din cinstitele moaște ale Sfântului Apostol Andrei, așezate în baldachinul din interiorul bisericii.

Ctitorie boierească, biserica din localitatea Rotunda a fost zidită în anul 1821, prin contribuția Mariei Ohmazu. Până în anul 1937, lăcașul de cult a aparținut parohiei satului Corni din Liteni.

Construcția din piatră masivă a fost restaurată și înfrumusețată în timpul păstoriei preotul Mihai Ursuleasa, începând cu anul 1985, și resfințită în anul 2002, de către vrednicul de pomenire Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților de la aceea vreme. Lăcașul de cult a fost așezat sub ocrotirea Născătoarei de Dumnezeu, primind hramul „Adormirea Maicii Domnului”, avându-l ca mijlocitor, din anul 2002, și pe Sfântul Apostol Andrei.

Parohia Rotunda – Liteni este renumită pentru Concursul „Răsună toaca-n Cer”, desfășurat anual, la care participă tineri din cuprinsul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și nu numai.

Irina Ursachi

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava