La sfârșitului prea greu–încercatului secol al XIX–lea, mai precis în anul 1894, tânăra Academie Română primea, de la Vasile Adamachi, sarcina să se îngrijească de testamentul extrem de generos al acestuia.

Astfel, a luat naștere un act cu o valoare și o moștenire care merită evocate și astăzi, Regulamentul Fondului Adamachi. Prin acest testament, se stipulau măsurile care vor fi necesare pentru a se duce la îndeplinire dorinţele boierului ieșean Adamachi, măsuri care prevedeau ca veniturile anuale ale Fondului să se acorde după cum urmează: 15% pentru cheltuieli legate de administrarea moşiilor, 10 mii de lei  anual pentru premierea scrierilor morale, respectiv două premii anuale, 5000 de lei pentru cheltuieli religioase ale donatorului, 8% pentru publicarea lucrărilor premiate, 12% pentru capitalizare.

Burse în străinătate, o lecție ce îmbină pasiunea cu simțul administrativ

Ce ne interesează din perspectivă istorică este faptul că, din veniturile fondului, 79%  erau alocate explicit pentru stipendii astfel:  24% pentru burse de câte 100 de lei acordate prin concurs studenţilor lipsiţi de mijloace din Iaşi, 14% pentru burse în străinătate a câte 3600 de lei anual la care se adăugau cheltuielile de transport şi  cheltuieli şcolare pe o perioadă care nu trebuia să depăşească patru ani, 14% pentru a trimite ingineri (absolvenţi ai Şcolii de Poduri şi Şosele) la perfecţionare în străinătate pe o perioadă care nu trebuia să depăşească trei ani, 14% pentru absolvenţi de liceu cu bacalaureat, pentru a se perfecţiona în străinătate la o şcoală de ingineire aplicată cu burse în valoare de 3600 lei.

La aceasta se adăugau cheltuieli legate de transport, iar 12% se acordau absolvenţilor cu diplomă de bacalaureat pentru a studia la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti, acordându–li-se 1200 de lei anual plus cheltuieli legate de transport.

Bursele se acordau luându-se în considerare o serie de lucruri precum: media de la bacalaureat, media de la examenul de admitere, apoi rezultatele de la examene. Comisia se compunea din directorul şcolii și alţi profesori, sub preşedinţia unui membru al Academiei.

Bursierii nu puteau avea şi o altă bursă în acelaşi timp. Bursele se acordau până la terminarea studiilor. Preşedintele comisiei de examinare trebuia să fie membru al Academiei Române.

Pentru stipendiaţii din străinătate (inginerii), concursul era format de Academie din directorul Şcolii de Poduri și Șosele, un membru al Consiliului tehnic superior şi un membru al Academiei. Pentru tinerii cu bacalaureat care urmau a studia în străinătate, concursul era format tot de Academie, sub preşedinţia unui membru al Academiei.

Continuarea aici: https://grupinfrastructura.ro/bursele-acordate-tinerilor-romani-pentru-a-deveni-ingineri-au-o-traditie-veche-in-spate/