MOPAN Suceava

Liderul ALDE și al Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu, va veni luni în județul Suceava, de Ziua Bucvinei. Călin Popescu Tăriceanu va fi prezent la Suceava la invitația liderului ALDE Suceava, Alexandru Băișanu. „Domnul Călin Popescu Tăriceanu președintele Senatului și al ALDE va fi prezent luni, 28 noiembrie, de Ziua Bucovinei, la Suceava în semn de respect pentru bucovineni și pentru frumoasa zi a unirii cu Patria”, a ținut să precizeze Alexandru Băișanu. El a adăugat că programul oficial al liderului ALDE în județul Suceava include, pentru început, vizitarea a două fabrici, din Fălticeni și Suceava. „Călin Popescu Tăriceanu va vizita două fabrici pentru că ALDE susține capitalul românesc și întreprinzătorul român, clasa de mijloc. ȘI trebuie precizat că pentru aceștia, ALDE are soluțiile prin care își pot dezvolta propriile afaceri”, a mai declarat Alexandru Băișanu.
După vizitarea fabricilor, liderul ALDE se va deplasa în comuna Bosanci, acolo unde primăria va organiza, începând cu ora 15:00, o manifestare specială pentru sărbătorirea unirii Bucovinei cu țara. Luni, 28 noiembrie se vor aniversa 98 de ani de la unirea Bucovinei cu România.

Reamintim că Ziua Bucovinei a fost instituită prin lege în cursul anului trecut. Inițiatorul legii pentru instituirea Zilei Bucovinei a fost liderul ALDE Suceava, deputatul Alexandru Băișanu, alături de alți doi senatori, Tudor-Alexandru Chiuariu, Cătălin Boboc, Paul Ichim. care în cursul anului 2013 a depus un proiect de lege în acest sens. În lege se precizează că autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice pot organiza evenimente culturale cu ocazia Zilei Bucovinei. Fondurile pentru aceste evenimente sunt asigurate din bugetele locale sau, după caz, din bugetele autorităţilor administraţiei publice centrale ori ale instituţiilor publice.

Călin Popescu Tăriceanu vine luni la Suceava pentru sărbătorirea Zilei Bucovinei, 6.3 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 6.3/10 (3 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava