Concert pascal
MOPAN Suceava

Comunicat:

Data de 25 Noiembrie marchează în întreaga lume ”Ziua Internațională de luptă împotriva violenţei asupra femeilor”. România, ca stat democratic european promovează o politică publică integrată în direcţia prevenirii şi controlului infracţionalităţii în domeniul violenţei în familie, având în vedere că violenţa pe motive de gen este o problemă complexă care aduce o gravă atingere democraţiei şi implică atât protecţia integrităţii personale a victimelor, cât şi protejarea intereselor sociale comune, precum libertatea şi democraţia.

Având la bază aceste considerente, la Instituţia Prefectului – judeţul Suceava, astăzi 25.11.2015 a avut loc Conferinţa de deschidere a celei de-a V-a ediţii a Campaniei “16 Zile de activism împotriva violenţei şi respectarea demnităţii”, denumită D.A.R. (DĂRUIEŞTE AJUTĂ RESPECTĂ). Această acţiune are ca obiectiv informarea si conștientizarea societăţii civile cu privire la consecințele negative ale violenţei în familie, insistând asupra măsurilor care trebuie luate pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen.

Campania D.A.R. se derulează pe o perioadă de 16 zile, în cadrul parteneriatului activ încheiat între Instituţia Prefectului, Asociaţia SEVA, Comisia Judeţeană pentru Egalitatea de Şanse, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Suceava şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava.

În cadrul acestei campanii sunt conturate diferite acţiuni, printre care amintim Proiectul “Suportul victimelor violenţei prin abordarea discriminării multiple”, promovat de Fundaţia Centrul de Mediere şi Securitate Comunitară, cât şi cursuri de formare pentru specialiştii care lucrează în prevenirea şi combaterea violentei domestice asupra copilului, susţinute de reprezentanţi ai Organizaţiei ”Salvaţi Copiii” – Filiala Suceava. Finalul acestei campanii va fi marcat printr-o acţiune de comemorare a victimelor violenţei intrafamiliale, ce va avea loc în data de 11.12.2015 la Statuia ”Bucovina Înaripată” din centrul Municipiului Suceava.

Toate aceste evenimente au ca scop promovarea participării şi sensibilizării comunităţii la prevenirea şi combaterea violenţei domestice şi protejarea eficientă a persoanelor supuse acestor traume.

Mai multă implicare, mai multă responsabilizare din partea fiecăruia ar diminua semnificativ actele de violentă asupra femeii în Romania, aceasta fiind şi deviza sub care se desfăşoară anul acesta Campania D.A.R.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava