Câmpulungean rănit după ce a pierdut controlul mașinii și a lovit violent două garduri și un stâlp
Un bărbat din Câmpulung Moldovenesc a ajuns la spital după ce a intrat cu maşina în două garduri şi un stâlp. Accidentul a avut loc sâmbătă, în jurul orei 19:00, pe DN 17, în comuna Vama. La volanul maşinii se afla un bărbat în vârstă de 29 ani, din Câmpulung Moldovenesc, care iar în timp ce circula pe DN 17 a ajuns la ieșirea dintr-o curbă periculoasă la stânga, iar datorită vitezei excesive de rulare la ieșirea din curbă, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu două garduri din lemn ale unor imobile și apoi cu un stâlp al rețelei de telefonie. În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a șoferului, care a fost preluat și transportat la spitalul din Câmpulung Moldovenesc în vederea acordării de îngrijiri medicale. Șoferul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest însă i-au fost prelevate probe biologice de sânge. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.